10 lucruri care rănesc inima unei femei și o îndepărtează de bărbatul iubit

Ah, cât de frumos ar fi să dispară toate momentele urâte dintr-o relație. Odată cu ele, să nu mai existe motive de despărțire, certuri, reproșuri, atacuri la persoană. Să te apropii de omul de alături și pur și simplu să trăiești această clipă, această secundă de fericire.

Dar visul rămâne vis. Realitatea pune față în față doi oameni, uneori pregătiți pentru tot ce va urma, alteori nu. Cert este că sunt lucruri care te fac să vrei mai mult de la relație. Dar sunt lucruri care rănesc inima omului drag, făcându-l să se retragă în lumea lui.

1. Indiferența. Ea îl suprinde plăcut și el se preface că nu e nimic special. Ea îl provoacă să fie mai bun, el nu are timp, nu are chef. Acest joc cu un singur învingător poate continua ceva timp, dar nu pentru totdeauna. Într-o zi, ea pur și simplu va pleca.

2. Reproșurile. Aceste cuvinte aruncate în față, fără a se gândi la consecințe. Când din obișnuință este mult mai ușor să ataci omul de alături, decât să rezolvi ceva. Când traumele și complexele personale se răsfrâng asupra felului de a fi în relație.

3. Lipsa comunicării. Ce poți să rezolvi, atunci când comunicarea este defectuoasă? O femeie are nevoie de aceste discuții, să înțeleagă că omul de alături simte și știe ce are de făcut. A vorbi despre prezent și viitor, a clarifica lucrurile, iată ce contează.

4. Trădarea. Uneori reușești să treci peste un asemenea gest, alteori nu. Accepți părerile de rău, dar rana din interior nu dispare. Dimpotrivă, cu timpul devine tot mai vie și mai dureroasă. Te aștepți să existe o schimbare, dar atunci când nimic nu se întâmplă, trebuie să iei o decizie.

5. Lipsa susținerii

Ea vrea să fie încurajată, să creadă cineva în visurile ei, în planurile de viitor. Un singur cuvânt din partea partenerului poate schimba totul. Însă cum să reziști într-un mediu toxic, acolo unde empatia lipsește cu desăvârșire, acolo unde partenerul este gelos pe realizările celuilalt?

6.Lipsa asumării. Este greșit să crezi că doar prezența ta va rezolva totul. E vorba de responsabilitate, de lucruri zilnice pe care trebuie să ți le asumi, pentru a demonstra că faci față acestei provocări. În caz contrar, o femeie va trăi o mare dezamăgire.

7. Sentimentul de singurătate. Ea este într-o relație și în același timp se simte atât de singură. Atunci când se simte prost, ar vrea să se culce la pieptul său și să uite de toate. Dar el are alte treburi, ba chiar îi poate reproșa să nu se mai agite atât de mult.

8. Nu este prioritatea lui. Ea vede acest lucru în toate acțiunile lui. Poate să meargă cu prietenii, fără să o invite și pe ea. Poate să-și facă planuri de viitor și să nu fie inclusă în aceste planuri. Senzația de a fi rezerva perfectă este atât de dureroasă pentru o femeie.

9. Lipsa atracției. Ea nu se simte dorită. Ea nu primește mesaje dulci dimineața. Atunci, energia ei feminină se stinge, găsești alături un om trist, supărat pe tot ce se întâmplă în jur. Oricât ar încerca, oricât de mult ar ceda, nu se va schimba nimic.

10. Minciuna. S-a obișnuit să o mintă, simțind că acest lucru funcționează. Dar toate au o limită, un punct dincolo de care nimic nu mai poate fi folosit ca instrument de dominare. Ea pur și simplu își va lua amintirile, sentimentele, dorințele și va pleca.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com