7 cazuri când este mai bine să renunți la relație, decât să continui

Nu de fiecare dată are rost. Fiecare experiență este individuală, fiecare schimb de energie, de valori și de interese este specific acelui cuplu și acelei relații. Însă există anumite situații, când timpul doar va confirma eșecul.

1. Partenerul este imatur emoțional. Nu poți construi multe alături de un partener egoist, care nu își asumă rolul în relație. Este nevoie de conștientizare și implicare, pentru a trece la următoarea etapă, pentru a înțelege că lucrurile evoluează în direcția corectă.

Această implicare nu poate veni din partea unui partener imatur, încă ancorat în trecut, dispus să trăiască nebunai clipei, fără a ține cont de pericole, de construirea unei stabilități. Probleme sunt în orice relație, reacția în fața acestora face diferența.

2. Partenerul este indiferent. Există relații când doar unul din parteneri se implică emoțional, luptă pentru o cauză comună, vrea mai mult, insistă să meargă mai departe. Celălalt va înțelege că această schemă funcționează în favoarea lui, refuzând implicarea.

Sau poate că așa este felul său de a fi. Poate că nu are interesul să facă ceva în această relație. Atunci orice intenție devine iluzie, orice efort devine zadarnic. Formula stabilității nu implică sacrificiul personal, denaturarea lucrurilor, acceptarea egoismului.

3. Tensiune continuă. Anumite momente tensionate sunt firești, certurile sunt și ele firești. Dar nu este firesc să trăiești într-o permanentă nefericire, așteptând acea zi binecuvântată, când lucrurile vor fi echilibrate.

4. Ai dezvoltat o dependență emoțională

Simți că ai face totul de dragul partenerului. Ești gata să jertfești timpul tău, libertatea, visurile și valorile tale, doar el să fie bine. Crezi că aceasta este formula iubirii adevărate. Adevărul însă este altul: ești dependentă de el.

Sacrificiul tău este unilateral, dependența se transformă treptat în obsesie, această pseudo-iubire se întoarce împotriva ta, trasformându-te într-o persoană caare suferă, cu o percepție eronată despre relații, cu multe regrete și răni emoționale.

5. Partener agresiv. Agresivitatea poate fi manifestată în diverse moduri, să nu te gândești doar la forța fizică. În cele mai complicate momente, adevărata imagine a celui de alături va ieși la lumină. Atunci este empatic, asumat, sau devine violent și egoist?

6. Aceleași greșeli. Există asumarea greșelilor și există un fel egoist de a înțelege rezolvarea lor. Atunci când cel de alături promite că lucrurile vor sta altfel, dar nimic nu se schimbă, atunci când trădarea se repetă, atunci gesturile toxice devin tot mai evidente, nu are rost.

7. Nu există iubire. Te minți că lucrurile vor funcționa pe baza altor emoții, din deprindere sau din respect. Dar iubirea nu poate fi înlocuită. Ea se transformă în timp, dar în esență își păstrează miezul emoțional. Fără iubire o relație se va sufoca.

Nu are roast să rămâi, dacă toate indiciile îți spun că trebuie să pleci. Mai bine oferă o șansă ambilor pentru ceea ce va urma, fără a aduna în interior păreri de rău, motive de ură, dorință de răzbunare sau indiferență.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com