A trebuit să mă las de tine, ca să nu mă pierd pe mine

Da, e refrenul multor iubiri toxice trăite de atât de multe inimi. Felicitări tuturor celor care se regăsesc în titlu. Totuși, e nevoie de foarte mult curaj să lupți împotriva ta și să te resetezi pentru propriul bine. Am trăit această escrocherie sentimentală pe propria-mi piele, înainte de a-mi întâlni adevărata dragoste.

La început, ești fascinată. Încântarea ta este momeala lui. Asculți, dar nu auzi, toată energia ți se duce pe mișcarea haotică a așa-zișilor fluturi din stomac. Începi să trăiești doar pentru ei. Pe ei îi hrănești, pe ei îi asculți, pe ei îi adormi. Dar ei îl slujesc pe el mai mult decât pe tine. Și te trezești că încep să te mănânce din interior, că nu mai ai un somn bun, nici nu ai prea mâncat în ultimul timp, la studii nu te prea poți aduna, cu prietenii nu te-ai mai văzut… Tu doar ești ocupată. Hrănești fluturi.

Apoi înțelegi că s-a mers prea departe. Încerci să pui limite. Dar, e prea târziu. Ai deprins vietățile cu un alt regim, iar ei au crescut agresiv de mult. Bătăile lor suave de la început le simți acum ca pe înțepături și zgârâieturi în abdomen. Le pansezi, le cureți și o iei de la început. Pentru altceva nu mai ai timp.

Toată lumea observă că nu ți-e bine. Ești palidă, ești obosită, mereu stresată, adormită. Fluturii îți stau în gât și ești gata, gata să le dai drumul șerpilor pe gură. Dar, te abții… Te abții, te abții. Doar sunt fluturi, doar iubești.

Apoi într-o zi el se deșteaptă. Are o revelație. Că nu mai ești o femeie normală. Că te-ai prea consumat și că nu se mai regăsește cu tine. Că tu nu mai ai resurse pentru el și ești mereu rătăcitoare. Că nu mai ai voce și nu reușești să-l impresionezi. Că te credea altfel…

Fluturii canibali mor, unul câte unul. Cadavrele lor se descompun dureros înăuntrul tău. În suferința ta latentă, speri că într-o zi te vei vindeca, că vei fi populată de o specie mai blândă, mai iubitoare.

Și se întâmplă ca peste ani, în locul roiurilor sălbatice, apare unul suav și delicat, atet să nu te rănească cumva cu fâlfâitul aripilor sale. Iar cu fiecare zi, treptat și lin, mai apare câte unul, care îți dă în fiecare zi încrederea că poate fi altfel decât a fost anterior, că dragostea frumoasă te face să zbori, să înflorești, să fii mai bun. Și asta faci.

Gând bun.