Ai construit o imagine perfectă a relației voastre. Crezi că ești împlinită. Ai o casă unde să ajungi în fiecare seară, ai un om care să-ți îmbrățișeze grijile. Până și această rutină îți place, ea îți oferă un sentiment de siguranță, de certitudine că mergi în direcția corectă.
Și doar în momentele tale de singurătate, în acele clipe sincere, îți dai seama că ceva nu este în regulă. Îl respecți pe omul de alături, îl admiri pentru cine este el în raport cu întreaga lume, pentru eforturile sale zilnice, chiar și pentru glumele deocheate pe care le face.
Dar te întrebi dacă este suficient. Un sărut este suficient, pentru a spune că te simți bine? Un cuvânt frumos este suficient, pentru a explica toate îndoielile tale? A dormi noaptea în același pat este suficient, pentru a pune limite între tine și dorințe străine?
Nu este suficient. Încerci să-ți explici definiția dragostei, să așezi unul lângă celălalt argumentele care ar favoriza un răspuns pozitiv. Uneori găsești suficiente argumente, alteori acel spațiu al împlinirii este gol. De parcă abia așteaptă să fie umplut cu altceva.
Sunt momente când privești acest om de la distanță. Îl găsești atât de special, pentru că e omul tău. Dar oare e un sentiment corect, sau doar consecința unei vieți trăite în doi? Ai fi gata să mergi cu el până la capătul lumii, sau ai refuza imediat?
Îndoielile sunt sursa fricilor, a furiei interioare, a reproșului față de propria persoană. Și dacă problema este în tine de fapt? Dacă toate aceste întrebări sunt doar rezultatul unei crize emoționale, peste care vei trece până la sfârșitul acestei zile?
Dacă trăiești doar o iluzie?
Ai putea avea dreptate. Deseori, construim povești în minte, pentru a suplini lipsa de nebunie din relație. Devenim obsedați de ideea că ceea ce avem nu este suficient. Nu contează omul de alături, contează mai mult cum ne raportăm față de prezent.
Dar lipsa de nebunie nu înseamnă neapărat și lipsa dragostei. În timp, acest sentiment se transformă. Ceea ce era intens și pasional la început, acum este plin cu respect și recunoștință. Ceea ce te făcea să uiți de noțiunea timpului acum te provoacă să avansezi în timp.
Soluția perfectă? Poate că ar trebui să nu izolezi aceste gânduri. Dacă ești sinceră cu omul tău, și este logic să fii sinceră, ai vorbi cu el. I-ai explica emoția, frustrarea, nemulțumirea, neajunsul. Poți defini cum vrei această stare sau poți să nu o asociezi cu nimic.
Prea repede aruncăm dincolo de suflet ceea ce nu ne mulțumește. Dar poate că anume ceea ce avem este sursa echilibrului nostru. Omul de alături a trecut prin aceleași procese ale schimbării, a gustat din același aluat al tăcerii și s-a bucurat ca un copil.
Sună prea radical să declari că ceea ce simți nu este dragoste. Încearcă să înțelegi în primul rând ce înseamnă dragostea pentru tine. Ce înseamnă pasiune. Ce înseamnă a te dedica unui om. Apoi pune pe cântar toate avantajele și dezavantajele.
Să nu te sperie concluzia. Ai putea să respiri ușurată, convinsă că aici este casa ta. Ai putea să respiri la fel de ușurată, făcând ordine în gânduri și înțelegând că vrei să evadezi. Indiferent ce alegi, nu răni omul de alături. Recunoștința și respectul sunt ele o formă a iubirii.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: kaboompics.com
