Bărbatul pe care o femeie îl va păstra în inima ei pentru totdeauna

Poate că vor fi împreună pentru scurt timp sau poate că vor rămâne alături pentru toată viața. Timpul nu va conta, din moment ce acest bărbat își va găsi un loc în inima femeii, în amintirile ei. Va fi acea experiență, trăită o singură dată în viață.

Va fi acel bărbat, întâlnit atât de rar. Poate că nu va fi cel mai special, dar cu certitudine va fi omul ei, deci cel mai special. Îi va trăi povestea, îl va cunoaște așa cum nu a reușit nimeni altcineva. El va iubi ca un zeu, convins că ceea ce trăiești nu se va mai repeta vreodată.

Dintre toți oamenii și toate relațiile avute, acest om și această relație va purta nebunia și liniștea duse la extreme. Alături de el, ea își va permite să fie autentică, să iubească total, să facă lucruri unice în viața ei, multe pentru prima dată.

El o va ajuta să se cunoacă mai bine, să-și descopere cele mai necunoscute laturi ale personalității ei. El va avea grijă să-i amintească cât este de bună, de frumoasă, de corectă. Alături de acest om, ea nu își va permite să fie inferioară, nerespectată.

În schimb își va permite să fie slabă. Caldă în brațele lui, găsind acolo siguranță și recunoștință. Privindu-l, va trăi acel sentiment unic, când întreg corpul tresare de fericire, suprins că poate experimenta așa ceva. Va fi o poveste de dragoste cum rar întâlnești.

El o va respecta și-i va aprecia devotamentul. Va iubi să stea de vorbă cu ea, să-i vorbească despre lucruri mari și detalii mărunte, despre victorii și înfrângeri, despre măști aruncate deoparte. Ea va îmbrățișa cuvintele lui, prețuindu-le sinceritatea.

Ea va fi gata să-l urmeze oriunde

La capătul lumii sau la capăt de Univers. Ce va conta distanța, timpul, provocările, atât timp cât el este alături, cât totul se face împreună. El își va asuma pe deplin acest rol de bărbat creator, de bărbat protector. Va avea grijă să nu o rănească niciodată.

Să nu-i anuleze șansa la fericire. Timpul e atât de limitat, ce rost are să-l consumi pe certuri, pe egoisme? Va prefera să călătorească în toată lumea, în loc să judece locuri și oameni. Va aprecia spiritul ei aventurier, va iubi nebunia ei, sufletul ei.

Și ea se va lăsa iubită. Așa cum nu a mai făcut-o niciodată. El îi va oferi cea mai importantă piesă din puzzle-ul vieții ei. Acea piesă colorată, plină de lumină, de explozie a sentimentelor. Cum să uiți ceea ce rămâne în adâncul ființei tale, ceea ce este o parte din tine?

Poate că nu vor fi împreună pentru toată viața. Dar acel timp cât vor sta aproape va fi suficient, pentru a-l trăi din nou și din nou, cu recunoștință. Va avea și alte relații, pe care le va trăi la fel de intens, anume pentru că el a învățat-o să trăiască omul din prezent.

Îl va admira pentru demnitatea lui, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, pentru felul corect de a fi alături de ea. Pentru acele clipe de liniște, trăite de parcă nu ar fi nimeni în jur. Pentru acele momente de nebunie, de parcă ei ar fi toată lumea.

Nu îl va uita niciodată. Va rămâne în inima ei, o dovadă vie a unei iubiri mari, trăite intens, cu toată ființa, de parcă timpul se oprise în loc, de parcă ei erau timpul.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com