Câteva semne că ai găsit omul, care va rămâne în viața ta pentru totdeauna

Nu este ușor să declari că omul de lângă tine va rămâne alături pentru totdeauna. Chiar dacă îl iubești mult, chiar dacă sentimentul e reciproc. În același timp, numeroase cupluri care sunt împreună de zeci de ani, în armonie și iubire, îți demonstrează că se poate.

Deși nu poți garanta un deznodământ, poți anticipa anumite evoluții. Poți să înțelegi, în baza felului de a fi al omului drag, fiind sigură de propriile tale emoții, observând modul în care vă apropiați lumile, că este loc de o zi, un an, o viață trăită împreună.

Cel mai firesc semn al compatibilității este felul în care evoluează relația voastră. Vă simțiți bine împreună? Vă pasă de ceea ce se întâmplă în fiecare moment al conexiunii voastre? Vă place direcția în care vă sunt orientate planurile, visurile, așteptările?

În cazul unei relații frumoase răspunsul va fi afirmativ de fiecare dată. Totul va fi în armonie, va exista un echilibru în fața tuturor provocărilor. În acest fel nimic nu va amenința continuitatea acestei construcții comune.

Nu ai nevoie de prea multe explicații, pentru a demonstra că această relație funcționează. Lucrurile devin clare la fiecare moment mai dificil, la fiecare început de ceartă. Se va dori depășirea tuturor situațiilor complicate și anticiparea unor certuri grave.

Omul care va rămâne alături nu va fi mai bun decât toate lumea, pur și simplu va fi bun pentru tine. Așa cum tu vei fi persoana potrivită pentru el. Această chimie, această compatibilitate între doi oameni va deveni o sursă de stabilitate și liniște.

Nimic nu este în plus.

Îți sunt simpatice gesturile sale, cuvintele și abordările. Te simți acasă în brațele lui. E firesc să-l vrei aproape, să discutați despre orice. Această stare sinceră, naturală nu o trăiești lângă oricine. Nu fiecare îmbrățișare îți poate aduce căldură și pace.

Sunt atât de puțini oameni alături de care ai putea găsi liniștea și nebunia în același timp. Dintre ei, sunt și mai puțini pe care i-ai putea iubi cu adevărat. Apoi, la fel de puțini care te-ar putea iubi la fel de mult. Acest filtru al emoțiilor și compatibilităților îți ușurează eforturile.

Să vedeți ce este mai bun în celălalt, să știi că te poți baza pe el, indiferent cât de complicată ar fi problema. Să-ți fie dor, așa cum nu ți-a fost de nimeni altcineva. Toate aceste momente se adună, se transformă în motive să rămâi alături, să faci relația și mai frumoasă.

Vorbiți de parcă te cunoști de-o viață cu acest om. Vă îmbrățișați de parcă întreaga lume se ascunde în brațele lui. Vă susțineți, dați dovadă de empatie, de mult curaj, de înțelepciune în momente dificile. Reușiți să depășiți ușor certurile.

Ba chiar încercați să le evitați, din moment ce vă pasă de binele comun. Ajungi în momentul când îl știi acolo, alături de tine, cald și bun și inima ta e plină de bucurie, de dragoste, de recunoștință. Nu-ți dorești imposibilul, vrei doar ca acest echilibru să fie și mâine.

Ești sigură că sentimentele sunt reciproce și că așa va fi mult timp înainte. Această siguranță te ajută să trăiești cu seninătate clipa, să vezi viitorul în culori vii.

© Sufletisme.ro

Foto: unsplash.com