Cum înțelegi că ești o rezervă pentru el și așa vei rămâne mereu

Nu ai cum să ascunzi realitatea, să crezi la infinit în iluzii, să speri că acest om își va da seama ce poate pierde și își va asuma rolul în relație. Nu ai cum să uiți de tine, sacrificând totul de dragul celui pentru care ești doar o rezervă.

Nu e vorba despre așteptări prea mari, despre pretenții exagerate, despre un fel de a fi egoist. Îți pasă, vrei să construiești, vrei să fii cu el, dar vrei ca totul să fie reciproc, să înțelegi că are rost, ești o prioritate pentru această persoană.

Atunci când nu contezi pentru celălalt, când interesele sale sunt mai presus de orice echilibru, când refuză să cedeze și să accepte compromisul, ajungi să te sufoci în propriile sentimentele, să trăiești într-o mlaștină a regretelor.

Firește că pentru el este binevenită această interacțiune, când este considerat partenerul perfect, este dorit alături, este ascultat de fiecare dată și în același timp puțin îi pasă. Poate să vină și să plece când vrea, poate lua decizii egoiste.

Nu te consideră o prioritate, deci nu are motive să se implice, să se conecteze emoțional la lumea ta. Te forțează să-i accepți alegerile, mereu găsește scuze pentru comportamente urâte, îți poate face multe promisiuni goale.

Ești doar o aventură, nimic mai mult. Ești o emoție temporară, de ce să se complice cu acele discuții sincere, cu asumarea, cum empatia, cu recunoștința. Alege să trăiască după bunul plac, manipulând cu sinceritatea ta.

Când se va plictisi, pur și simplu va pleca

Acțiunile lui sunt de cele mai multe ori egoiste. Nu va reacționa pozitiv la dorința ta de a fi ascultată și înțeleasă. Când vei încerca să-l forțezi să fie sincer, să vină cu o reacție, să fie de încredere, va avea un comportament defensiv.

Își construiește un scenariu în care nu contezi, acolo unde minciunile sunt o realitate, unde cuvintele toxice sunt firești. În orice moment poate apela la trucuri ieftine, la cuvinte siropoase, doar să te păstreze aproape.

Realitatea este tristă: el nici nu crede că are o relație cu tine. Doar tu ești cea care își face planuri de viitor, cea care vine cu inițiative, care insistă de fiecare dată. Prin comportamentul său te forțează să crezi că nu vei găsi nimic mai bun.

Nu ți-a spus aproape nimic despre trecutul său, nu a încercat să-și deschidă sufletul, să fie corect cu tine. În momente complicatea pasează întreaga vină pe umerii tăi, când sunt provocări alege să fugă pe ușa din spate.

Preferă aparențele, nu a încercat niciodată să stea de vorbă cu tine într-un mod autentic, asumat, să afle ce se ascunde în sufletul tău, care sunt grijile tale și motivele de bucurie. Știe că într-o zi oricum va pleca, de ce să-și consume energia.

Atunci când îți este greu te ignoră, atunci când cauți răspunsuri se preface și te evită. Nu accepta asemenea relație toxică, nu fi rezerva unui om indiferent. Nu uita de tine, de propria ta demnitate, niciodată.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com