Este greu să descrii în cuvinte ceea ce inima nici nu îndrăznea să-ți șoptească. Este și mai greu să știi că toată această poveste hidoasă se întâmplă cu tine, în raport cu omul la care țineai cel mai mult. Este imposibil să uiți, să ștergi cu buretele un adevăr.
La început i-am poruncit sufletului meu să nu ia în serios acest fapt cumplit. Nu-mi venea să conștientizez că poate fi adevărat, chiar dacă mă confruntasem cu suficiente trădări în viață. Totuși, nu din partea unicului om față de care aveam o încredere oarbă.
Dar s-a întâmplat. Atât de imprevizibil și atât de urât. Am expirat puternic, voiam să arunc departe tot acel ghem de durere ce s-a adunat imediat în interiorul meu. Dar ghemul se făcea tot mai mare, nu voia să plece. Mă sufoca și îmi lua cele mai frumoase amintiri.
Se simțea confortabil în inima unei femei devenită brusc atât de mică și de neajutorată. Mă judecam tot mai mult, nu înțelegeam cum am ajuns în acest punct oribil, când nu mai întorci nimic, dar nici nu poți să mergi mai departe.
Am încercat să înțeleg de ce, fără să primesc un răspuns cel puțin argumentat. Nu am găsit de partea cealaltă remușcări, sentimente de vinovăție, tentative de a explica gestul. A fost de o mie de ori mai greu să trec peste asta, să trag cortina și să întorc capul către altă lume.
Nu puteam să fac asta, doar până nu demult lumea mea era lumea lui, lumea lui era lumea mea și tot ce se întâmpla cu el mă provoca, mă speria sau mă bucura, mă forța să intervin sau mă îndemna să iubesc. Eram acolo, trup și suflet.
Ne-am despărțit fără să ne privim cel puțin în ochi
Fără să trasăm niște linii, fără să oferim un deznodământ logic semnelor de întrebare. El era totul și apoi pe neașteptate acest tot a devenit neînțeles, sec, lăsat în trecutul care de fapt încă se juca liber prin prezentul meu. Un joc murdar din partea lui.
Am depășit atât de greu acele clipe de groază. Milimetru cu milimetru, ștergeam cu buretele toate amintirile. Nu puteam altfel, nu avea cum să păstrez frânturi din acea relație. Apoi am înțeles că sensul iubirii adevărate nu este să te facă trist sau urât sau de nimic.
Am luat acea parte din mine, frumoasă și fericită, și am ascuns-o de ochii oamenilor reci. Mi-am promis să mă respect mai mult, să-mi iubesc lumea și viața și să ofer doar atunci când voi fi sigură că are rost. Să cunosc doar atunci când voi avea ce.
Știam că această siguranță nu va fi niciodată definitivă, dar cel puțin merita să încerc. Merita să conștientizez că acea parte din mine care dorea cu disperare să se întoarcă în trecut nu era decât umbra unei dorințe neîmplinite. Nimic mai mult.
Zâmbesc trecutului, pentru că mi-a oferit încă o lecție. Nu simt ură, nu simt invidie sau gelozie față de acel om. Mai exact, nu simt nimic. Am decis să-mi ofer toate sentimentele bune unui om care cel puțin va fi în stare să fie sincer și corect.
Restul nu este decât un joc al vieții, o consecutivitate de fapte și decizii, care te duc într-un anumit punct, lângă un anumit om, pentru un anumit scop.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: freepik.com
