Cum să faci ca bărbatul de lângă tine să se simtă iubit și respectat

Pentru că totul este reciproc într-o relație, este firesc ca și bărbații să aibă anumite așteptări de la persoana iubită. Un cuvânt potrivit, un gest, o dovadă de încredere: toate îl vor apropia la fel de mult de femeia pe care o iubește.

De multe ori compatibilitatea se consolidează în timp. Tot în timp iubirea și respectul capătă alte forme, mai conștiente și mature. Felul în care percepem omul de alături, felul în care îi înțelegem întreaga lume, cu toate nebuniile, contează enorm.

Defectele și dorințele ei, totul are o influență decisivă asupra calității relației și a stării de bine a ambilor parteneri. Așadar, cum ai putea să faci ca bărbatul de lângă tine să se simtă iubit și respectat? Să se atașeze în mod natural de tine. Nimic complicat.

În primul rând, e vorba de sinceritate. Dacă intențiile tale sunt sincere, dacă ții cu adevărat la el, îți va fi ușor să-ți exprimi emoțiile, să i le validezi pe ale lui și să ajungeți la o formulă aproape perfectă de manifestare a empatiei și iubirii.

Există un detaliu care-l face pe un bărbat să se simtă sigur pe sine sau slab alături de o femeie: felul în care ea are încredere în el. Sigur, o mare parte din încrederea femeii se formează în baza acțiunilor partenerului, dar este mult mai convingător dacă acest sentiment de încredere ar fi exprimat conștient și în mod repetat.

Încrederea îl poziționează pe bărbat pe un loc sigur în relație. De acolo, cu grijă și iubire, acesta oferă la rândul său siguranță și calmitate. Comunicarea este la fel de importantă. El vrea să fie sigur că pentru tine este important ce spune, ce gândește, că știi care-i sunt valorile.

Îți pasă de viziunile lui față de prezent și viitor.

În acest caz comunicarea devine calitativă, dominată de o intenție reciprocă de a asculta și a veni cu un răspuns coerent. Comunicând, încerci să construiești punți și nu să presezi. Prin comunicare, poți să apropii omul de alături, dând dovadă de empatie și interes.

Încearcă să-i cunoști stările și motivele care stau în spatele anumitor emoții. Spune-i ce apreciezi cu adevărat la el, ce te face să-l admiri. Laudă-l, atunci când ai toate motivele să o faci. Fiecare cuvânt spus poate dezvolta în el convingerea că nimic din ceea ce face nu este în zadar.

În același timp, contează și rolul său de bărbat în relație. Cere-i sfatul, atunci când știi că te poate ajuta. Lasă-l să preia inițiativa, să vină cu propuneri, chiar dacă uneori vor părea deocheate sau amuzante. E vorba de crearea unui spațiu de acțiune, acolo unde el se simte stăpân pe situație, deci gata să contribuie la bunăstarea relației.

Nu fiți în competiție, nu încerca să-i atribui un rol în care nu se regăsește. Nu-l critica la fiecare pas. Nu-i refuza nebunia. Înțelege în același timp că aceste „nu”-uri sunt nimic altceva decât absența unei deschideri față de adevărata față a omului de alături.

Atunci când vei fi gata să-l accepți fără măști, fără jumătăție de emoție, vei descoperi un bărbat la fel de implicat. Uneori sensibil, alteori puternic, dar mereu dispus să susțină la rândul său, să asculte, să ofere răspunsuri, să respecte și să iubească. Sinceritatea poate anula orice urmă de îndoială.

Încrederea poate apropia un om pentru totdeauna. Empatia și curajul de a fi acolo, mereu, pot aduce respectul în relație. Și toate împreună pot transforma relația în ceva mai mult decât un test.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com