Cum să înțelegi că în această relație doar tu lupți și te gândești la viitor

Aparent, este simplu să înțelegi cine se implică în relație și cine este un indiferent. Realitatea însă transformă adevărul. De dragul celuilalt, orbită de sentimentele trăite pentru el, ajungi să te implici de una singură și să consideri o normalitate acest lucru.

Crezi că este firesc să oferi, să cedezi și să accepți felul de a fi al celuilalt, chiar dacă nu primești nimic în schimb, chiar dacă cedezi doar tu, chiar dacă atitudinea omului de alături este cel puțin stranie. Totuși, vrei să continui, să-ți demonstrezi că se poate.

Atunci când nimic nu este în echilibru, apar întrebările, suspiciunile, o stare de încordare și neliniște, atât de specifică relațiilor bolnăvicioase, acolo unde partenerul profită de slăbiciunea celuilalt, devine chiar agresiv și autoritar, fără a oferi iubire și afecțiune.

Crezi că este normal ce se întâmplă, până într-un anumit punct decisiv, după care vei privi cu alți ochi această relație și acest om. Te vei întreba câtă fericire ai cunoscut alături de el, când a fost ultimul lui gest frumos, de câte ori te-a întrebat cum te simți.

Nu ai nevoie de formule și concluzii complicate, pentru a înțelege un adevăr crud. Faptele, cuvintele spuse, atitudinea, felul de a fi din fiecare zi vorbesc de la sine. Atunci vine un deznodământ dureros, dar necesar, care va salva emoțiile sincere și partea din tine care mai poate iubi cu adevărat.

Să lupți de uan singură, așteptând o schimbare de comportament, să te agăți de o iluzie sau de o promisiune – nu este o soluție. Nici să accepți rolul de victimă, pentru a mai oferi o șansă acestei relații. În primul rând, e prea mult să numești relație un efort trăit unilateral.

E prea mult să numești relație dezechilibrul constant dintre voi

Întreabă-te: când ați discutat ultima dată despre prezent și viitor, iar în acest viitor a existat expresia „noi”? Când omul de alături a avut intenția să cunoască mai mult decât îi vorbești, mai mult decât înțelege. Când a devenit interesat cu adevărat de lumea ta?

Au fost asemenea momente sau, din nou, iluzia a dominat realitatea. Atunci când îți faci planuri de una singură, se prea poate ca tot singură să le găsești soluția. Dar în acest caz relația nu poate fi numită funcțională și omul tău drag nu poate fi numit partener.

Într-o relație sănătoasă termenul de luptă are alte înțelesuri. Lupți pentru o cauză comună, pentru viitor, pentru fericire, pentru tot ce ați construit. Dar dacă construcția este atât de fragilă, încât riscă să se prăbușească la primul obstacol?

Înțelegi că eforturile sunt doar ale tale, atunci când reacția lui este indiferentă. Când în mod vădit nu-i pasă ce va fi mâine sau în alte zile. Doar tu te gândești la viitor, doar tu înfrunți provocările din fiecare zi, fără a vedea lumina de la capătul tunelului.

Atunci riști să te complaci în această stare. Riști să crezi că este firesc să depui efort pentru nimic. Iar îmbrățișarea lui, după o atitudine indiferentă, asta și înseamnă: nimic. Nu e decât o formă banală și urâtă de a te păstra în cercul vicios al dependenței.

Ieși din această stare, trăiește din nou realitatea. Dacă are rost, luptă alături de celălalt. Dacă nu, luptă pentru propria ta fericire.

© Sufletisme.ro

Foto: unsplash.com