Cum un bărbat își pierde dorința de a mai cuceri o femeie

Toate începuturile par a fi frumoase, pline de speranță, cu acea doză de nebunie și suspans. El, cuceritor din fire, se apropie de lumea ei, cunoscând-o, atașând un sentiment până nu demult străin. Ar putea să îmbrățișeze această lume. Ar putea să respingă femeia.

Unde este linia subțire care separă un interes sincer de recunoașterea unei incompatibilități? Ce-l face pe un bărbat să se atașeze emoțional de un fel de a fi, în același timp refuzând orice conexiune cu un anumit tip de femeie? Trecutul său, suma experiențelor avute, valorile personale sau setul de calități raportat la ea?

Până la urmă, totul va conta. Mai ales când e vorba despre un interes manifestat sincer, despre răscolirea unor sentimente în sufletul bărbatului. Va conta mesajul pe care îl va transmite femeia, un mesaj construit din cuvinte, priviri, intenții, visuri, dorințe, așteptări, compatibilități.

Dacă bărbatul este matur emoțional și conștient de rolul său într-o eventuală relație, alegerea va fi mai simplă. Tentativele superficiale de cucerire ale unor femei nu vor conta. Nu va conta nici flirtul de moment. Mai important va fi felul în care el se vede alături de ea.

Dacă o va plăcea cu adevărat, își va asuma acest rol, de cuceritor și potențial partener. Va curta cu demnitate femeia, dorind-o alături, dar fără intenții egoiste, de scurtă durată. În timp, ar putea să-și confirme convingerea că a ales corect, că ea este femeia specială.

Sau ar putea înțelege că impresiile de la început nu corespund realității. Ea nu este atât de empatică, cuvintele ei nu sunt atât de sincere, comportamentul ei nu este atât de corect. Atunci cucerirea se va schimba în respingere și în promisiunea de a nu mai interacționa cu așa femei.

Cucerirea este direct proporțională cu felul de a fi a unei femei

Un bărbat bun și corect va fi dezamăgit de o atitudine mascată de interes, atunci când statutul său va conta mai mult decât caracterul. Dacă acea femeie îi va dori banii și nimic mai mult, concluziile vor fi făcute. Poate că nu vor fi spuse, explicate, dar cu siguranță ele vor exista.

Cum să vrei mai mult de la această relație, știind că prezența ei este condiționată de aptitudinile lui financiare. Cum să oferi siguranță, când pentru ea siguranța înseamnă câteva cifre din cont. El ar fi deschis și pentru asigurarea financiară a femeii, dacă ar exista și altceva pe lângă.

În timp, lucrurile devin mai clare. El înțelege că nu are despre ce să vorbească cu femeia de alături. Discuțiile sunt superficiale, având în prim plan dorințele ei, nevoile ei, timpul și viața ei. Nimic despre emoțiile lui, despre sentimente comune.

Ba mai mult, el descoperă o vulgaritate urâtă în cuvintele ei, în comportamentul și atitudinea ei. Ajunge în acel punct sensibil, când se simte rușinat de tot ceea ce spune și face ea. Atunci zidul construit frumos în jurul poveștii ei cade, rămâne doar adevărul trist.

Un bărbat corect, echilibrat nu-și va pierde timpul cu emoții de suprafață, cu feluri de a fi arogante, egoiste, deloc spirituale. Dacă dincolo de câteva expresii ce sună frumos nu găsește un suflet blând, o femeie sinceră și dispusă să construiască, va ști că nu are rost să continue.

El va dori să cucurească lumea ei, dar va ceda în fața superficialului, a interesului personal, a unui fel de a fi josnic, egoist, urât.

© Sufletisme.ro

Foto: unsplash.com