Dacă poți să răspunzi „Da” la aceste întrebări, atunci are rost să fiți împreună

Viața este una. Firește, nu toți oamenii îți sunt potriviți, așa cum nici tu nu ești persoana ideală pentru fiecare. Dar ai tot dreptul să alegi, să cauți, să refuzi sau să lupți. Ai toată libertatea să te apropii de un om pe care îl simți și să te îndepărtezi de cei care nu te cunosc.

Nu te agăța de o iluzie. Tot ceea ce se întâmplă în prezent este cea mai sigură dovadă a alegerii corecte sau greșite pe care ai făcut-o. Acel om poate fi bun, dar nu este pe aceeași undă cu tine. Sau invers, poate avea multe neajunsuri, dar să-l simți atât de aproape.

Nu există o definiție sau un test care să-ți spună să continui alături de el sau nu. Dar există câteva criterii sigure, capabile să facă diferența. De exemplu, încearcă să-ți răspunzi la câteva întrebări. Analizează corect propriile răspunsuri, vei avea o imagine clară a felului tău de a fi alături de persoana pe care o iubești:

1.Acest om te face să te simți mai bine?

Nu, el nu este obligat să te facă fericită. Dar nici nu trebuie să percepi prezența lui ca un dat. Este firesc să constați o îmbunătățire a lucrurilor, o dorință de a fi aproape de el. Doar întreabă-te: cum te simți și ce simți, știind că ești iubirea lui?

Îți este dor atunci când sunteți separați pentru mai mult timp? Te bucuri să știi că urmează să vă vedeți? Vrei să-i vorbești despre lucruri importante? Sau ești în această relație, doar pentru că urăști singurătatea. Sau pentru că nu ai găsit ceva mai bun.

2. Poți să vorbești cu acest om despre orice?

Sau cel puțin despre ceea ce contează pentru tine cu adevărat. Comunicarea este esențială. Dacă simți o încordare constantă, o retincență în a te destăinui, o frică de reacția celuilalt, întreabă-te cât de stabilă este relația. E nevoie de libertate și de ascultare.

3. Te susține?

Pe termen lung, nu ai cum să ignori acest subiect. Sprijinul omului de alături este o parte esențială a bucuriei tale de a fi în această relație. Știi că, uneori, ai vrea să te ascunzi de întreaga lume. Atunci cauți o îmbrățișare, un cuvânt bun. Ele există?

Abia aștepți să ajungi acasă, să-i povestești despre o realizarea a ta, sau preferi să taci, știind că nu vei auzi decât reproșuri și răspunsuri egoiste. Ține cont de micile detalii? De acele lucruri pe care alții le-ar ignora, dar nu el. Dacă îi pasă, reacțiile vor urma neapărat.

4. Există o perspectivă pentru relație? 

Iată o conexiune strânsă între atitudine, sentimentul de siguranță, dorința de a avea grijă de omul drag și viitor. Este firesc ca și partenerul să construiască, să-și dorească mai mult, să ofere acea încredere și acel sprijin necondiționat. Nu este firesc să percepeți relația drept o povară.

5. Cum vă certați/cum vă împăcați?

Mai devreme sau mai târziu, vor exista și momente tensionante. Discuții aprinse, argumente în contradictoriu. El sunt firești. Contează totuși felul în care se desfășoară această ceartă. Ce face partenerul? Este egoist în aceste momente, agresiv, violent? Nu-i pasă ce simți, sau are grijă să nu te rănească.

6. Îți imaginezi trăind o viață alături de el?

O întrebare specifică unei etape mai avansate a relației. Și totuși, cum ar fi să rămâi alături de un om pe care îl privești amical, din obișnuință, din milă, de frică, dar niciodată din dragoste? Iată de ce este important să știi că are rost, la momentul potrivit.

Firește, sunt multe alte întrebări pe care ai putea să le raportezi la relația voastră. Contează să existe și răspunsuri. Contează să urmeze și reacții. Acolo unde există iubire și admirație, sprijin și încredere, empatie și devotament, este loc de prezent și de viitor.

© Sufletisme.ro

Foto: unsplash.com