Fiecare dintre noi își poartă povara propriilor răni și amintiri. Mergem prin viață, ducându-le pe umeri și căutând soluții prin care ne-am putea debarasa de ele. Asta e condiția umană și unul dintre cele mai dramatice aspecte ale ei.
Una dintre soluțiile care ne-ar putea apropia de vindecare este o relație bazată pe încredere, conexiune și acceptare. Relațiile sănătoase într-adevăr au puterea de a ne umple golurile sufletești. Fie cele rămase din experiențele traumatice din copilărie, fie din alte relații toxice din trecut.
De aceea, mulți dintre noi le caută cu atâta ardoare de-a lungul întregii vieți. Poate conștient, poate intuitiv, dar ei se vor eliberați de durerile trecutului. Iar această intenție este de apreciat.
Problema, însă, apare în momentul în care, fără a ne da seama, abuzăm de partenerul nostru și îi îngreunăm existența cu responsabilitatea pentru propriile noastre stări.
Facem asta când dezvoltăm o dependență pentru susținerea lui necondiționată ori de câte ori ne simțim rău sufletește. Mai facem asta și când îi cerem tot felul de servicii emoționale sau de altă natură. Am putea să le facem și de sine stătător și îi facem reproșuri iraționale când acesta alege să nu le facă.
Acestea și multe alte maniere subtile prin care ne manipulăm partenerul în a ne face munca emoțională în locul nostru sunt, cu adevărat, toxice. Iar dacă și partenerul aplică aceeași schemă cu noi, putem fi siguri că suntem captivii unei relații codependente.
Nu e în regulă să cultivăm tipare psihologice de acest fel în relație.
Chiar dacă la moment primim satisfacția de care avem nevoie, în perspectivă această abordare nu ne aduce nici vindecare și nici creștere. Dimpotrivă, ea exclude orice posibilitate de a ne dezvolta armonios atât în calitate de indivizi, cât și în calitate de cuplu în cadrul relației.
Dacă ne dorim o comuniune matură, fiecare dintre parteneri trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propriile stări. Și asta e pentru că o relație nu exclude sau substituie efortul pe care trebuie să-l depunem, ca să dobândim fericire și pace lăuntrică.
Ea, pur și simplu, ne oferă sprijin și un spațiu sigur pentru a lucra asupra rănilor, metehnelor și ambițiilor noastre. Ceea ce firește că e un lucru mare, dar care totuși nu trebuie interpretat greșit.
Nu e o idee bună să facem munca emoțională a partenerului nostru sau să o cerem pe a noastră făcută. Acest lucru nu va duce decât la o frânare a evoluției psiho-emoționale și spirituale, care precedă o relație sănătoasă.
Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să fim unul lângă celălalt. Să fim toleranți și grijulii în timp ce ambii ne purtăm propriile lupte lăuntrice.
© Sufletisme.ro
