Este atât de complicat să construiești o relație frumoasă și sănătoasă, să știi că are rost, să te apropii emoțional de un om drag, știind că acest om nu are aceleași intenții serioase, demonstrându-ți că puțin îi pasă și te poate părăsi în orice moment.
Indiferent cât de multe te implici și vrei să fie bine, realitatea îți va confirma că nu există o perspectivă, nu poți lupta de una singură, nu poți trăi la infinit iluzia. Crezi că se va schimba într-o zi, crezi că va înțelege cât de sinceră ești, dar totul e la fel.
Lângă un partener egoist și manipualtor vei simți mereu că lucrurile evoluează în direcția greșită, va căuta să îți controleze fiecare pas, să-ți impună un comportament străin, să îți judece alegerile și să te considere o simplă rezervă.
În schimb, acel bărbat asumat și conștient de valoarea unei relații nu își va permite să distrugă povestea voastră prin pretenții personale și comportamente imature. El reacționează demn în fața provocărilor, aduce liniște și siguranță în relație.
El nu caută scuze ieftine, când se complică lucrurile. Nu dă vina pe tine, când apar probleme și situații dificile. Nu fuge pe ușa din spate, când îl provoci să fie mai asumat și mai prezent. Dimpotrivă, găsește soluții, se implică, face lucrurile corect.
Este sincer cu tine, de fiecare dată. Ce rost au sentimentele profunde, dacă există minciună în fiecare gest, dacă ascunde adevărul de tine, dacă se preface și denaturează realitatea. El refuză categoric să se joace cu emoțiile tale.
Vine alături să aibă grijă de tine
Vine să construiască o poveste de-o viață. E capabil să-și asume acțiunile și deciziile, cuvintele spuse și felul de a fi. Această asumare se manifestă în orice moment, devine un punct de reper pentru toate experiențele trăite. Atunci ai încredere.
Lipsesc acele promisiuni goale, acea falsă aparență a unei relații perfecte. Este dispus să învețe din greșeli, acceptă compromisul, își recunoaște erorile, nu pretinde că le știe pe toate. Dar indiferent de orice, nu renunță și nu vine cu reproșuri.
Pentru el ești o prioritate, ești femeia care l-a provocat să vadă lucrurile altfel, să îmbrățișeze iubirea și să răspundă cu afecțiune și dor. Are toate motivele să aducă echilibrul și liniștea între voi, să îndepărteze îndoielile și regretele prin acea atitudine corectă.
Este un bărbat cu sufletul bun, capabil să empatizeze cu stările tale, gata să te asculte atunci când îi vorbești, gata să te susțină indiferent de orice. Prezența lui îți oferă o stare de tine, acea calmitate și siguranță la care visai dintotdeauna.
Alege să treacă dincolo de superficial, se conectează emoțional, îți permite să fie sincer și sensibil lângă tine, are grijă de ceea ce face și ce spune. În lumea lui nu există nimic fals, arogant, nu există acel comportament manipulator și toxic.
El caută să stea de vorbă cu tine, vrea să treacă peste obstacole prin discuții și implicare. Refuză să-ți rănească sufletul, să te judece și să te critice. Dimpotrivă, te admiră și te apreciază pentru cine ești cu adevărat, te iubește din toată inima, te respectă mult.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: unsplash.com