Încetează să mai fii o persoană convenabilă pentru toată lumea. Învață să spui NU!

Fiecare din noi are propriile particularități ale personalității și caracterului. Acestea fie ne ajută să ne integrăm cu succes în comunitatea umană în care ne-am născut, fie împiedică derularea acestui proces. Până la urmă, însă, majoritatea dintre noi sunt acceptați în societate. Efortul și impactul nostru este apreciat și utilizat mai mult sau mai puțin eficient.

Suntem obișnuiți cu această ordine a lucrurilor și rareori intenționăm să deranjăm echilibrul socio-universal. Și poate că nici n-ar trebui să o facem într-o anumită măsură. Uneori chiar e o idee bună să studiem în profunzime ceea ce deja ne aparține. Ne dăruim acestei cauze și absorbind toată utilitatea din ea. Fără îndoială, prin asta evoluăm atât spiritual, cât și intelectual.

Dar chiar și acest lucru este posibil până la un moment dat. Acest moment critic are loc atunci când dorința conștientă de a fi utili altora se transformă într-un conformism mecanizat. Noi ne lăsăm completamente folosiți. Conformismul e punctul în care orice ambiție și viziune progresistă este suprimată de o persoană sau de un sistem întreg de persoane. Noi nu întreprindem nimic pentru a opri acest lucru.

Într-adevăr, atunci când ne conformăm, cedăm propriilor noastre frici.

Renunțăm să ne apărăm demnitatea, opinia și valoarea personală. Noi, pur și simplu, devenim convenabili, iar oamenii, conduși de princiipii de viață amorale, simt această slăbiciune în noi, grăbindu-se să ne manipuleze și folosească în interesele lor.

Pentru a evita astfel de situații trebuie să învățăm să spunem NU, atunci când interesele, valorile și limitele noastre personale sunt încălcate. Trebuie să o facem, în primul rând, pentru a da dovadă de un caracter puternic, stimă de sine și poziție matură în viață.

Chiar dacă multora dintre noi le vine dificil să refuze anumite cerințe, dorințe sau chiar obligații, mai ales când sunt implicați oameni semnificativi din viața noastră, trebuie s-o facem. Altfel ne lăsăm prinși într-un sistem de relații toxice. Și asta nu înseamnă că trebuie să răspundem impulsiv și violent la orice solicitare din exterior, rănind suflete și pierzând orbește oportunități valoroase. Nu. Intenția noastră ar trebui să fie alta aici. Ea ar trebui să derive dintr-o dorință bine raționalizată și non-violentă de a rămâne fideli nouă înșine.

Nu vă fie frică de reacții afective negative din partea oamenilor cărora le-ați spus NU.

Ei întotdeauna vor căuta să vă manipuleze, catalizându-vă sentimentul de vină, rușinea și frica. Dar nu trebuie să vă lăsați pradă lor, pentru că prin asta veți ceda unui om, care nu vă vrea binele. Mai mult de atât, s-ar putea voi înșine să deveniți un astfel de om într-un final. De aceea, vă îndemnăm să vă opriți din adularea altora. Refuzați să călcați peste propriul cap și să luați atitudine, pentru a vă schimba viața în sens calitativ!

Daniela M.