E simplă dragostea, dacă o trăiești alături de persoana potrivită și dacă tu ești omul potrivit. Complicațiile apar atunci când lași loc reproșurilor să intre pe ușa din față.
Când necunoscutul domină realitatea, când încerci să argumentezi și să motivezi un lucru firesc. Firesc e să-ți dorești, atunci când te implici într-o relație, să adaugi culoare și prospețime vieții tale.
Faci asta prin felul de a fi a partenerului, prin comunicarea dintre voi, prin timpul petrecut calitativ împreună. Dacă nu se întâmplă așa, e o problemă. Există obișnuința de a accepta o emoție pe jumătate, sperând că aceasta va crește în timp.
Primești în casa ta un om, îi dezvălui pas cu pas părți din sufletul tău, dar se pare că acest om pur și simplu nu te înțelege.
Totuși, insiști să te agăți de o emoție temporară, insiști să oferi tot mai mult.
Nu înțelegi de ce imensa ta dragoste nu este acceptată, îmbrățișată cu recunoștință. Uneori motivul este simplu – nu vă potriviți. Alteori ignori gesturi consecutive de indiferență, reproșuri și lipsa de empatie.
Un partener care iubește cu adevărat nu jignește și nu este indiferent – el are grijă de inima și emoțiile omului drag. E cât se poate de simplu. Situații de mijloc nu există.Atunci când nu te simți capabil să oferi și să iubești, comunici despre asta.
Vorbești despre emoțiile tale
Verifici dacă motivul adevărat e o stare mai proastă, o mică incertitudine și nu deteriorarea emoției. Comunicarea va rezolva tot ceea ce a acumulat în timp tăcerea.
Însă, dacă omul în care ai încredere deplină trădează această încredere, dacă îți pasează întreaga responsabilitate a relației, dacă viața alături de el este o consecutivitate de reproșuri, atunci nu incertitudinea este problema, ci atitudinea lui.
Felul în care își percepe rolul în această relație. Cere grijă și atenție, pentru că asta trebuie să ai într-o relație. Oferă grijă și atenție, pentru că echilibrul este important.
Uneori oferi mai mult, alteori primești mai mult, este firesc. Nu de anumite fluctuații ale emoțiilor să-ți fie teamă, ci de absența lor. Încrederea, susținerea, comunicarea, atitudinea pozitivă – sunt lucruri fără de care nu ai cum să construiești.
Omul de alături este un dar în viața ta, așa cum și tu ești un dar în viața lui. Atunci când doi oameni adulți decid să fie împreună și din emoțiile, dorințele și grija lor vor să crească o poveste frumoasă, nu are cum să fie ură.
În acea poveste de dragoste nu are cum să fie indiferență.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: unsplash.com