Atunci când iubești, nu ții cont de prea multe detalii. Trăiești acel moment, acel om, acea stare de bine. Ai vrea să dureze o veșnicie entuziasmul tău. Ai vrea să fie reciproc. Din păcate, nu de fiecare dată este așa. Te trezești într-o zi că iubești iluzia și nu omul.
Pentru că acel om nu a demonstrat că merită sentimentele tale pure. Nu ți-a îmbrățișat emoția, oferindu-i adăpost în inima lui. În timp, ajungi să contești această detașare de realitate, să ceri ce este al tău, să cauți pe unde s-a rătăcit propria libertate.
Este adevărat, dragostea nu se oferă cu forța. Nu poți să insiști de mai multe ori, să iubești pentru amândoi. Sau poate că partenerul ți-a oferit iluzii constante, promițându-ți o lume a voastră, vorbindu-ți despre implicare, despre echilibru. Dar vorbele rămân vorbe și nimic mai mult.
Ajungi să te pierzi în această relație. Ajungi să nu mai recunoști femeia fericită de cândva, liberă să decidă care-i sunt pașii următori. Acum încerci într-o manieră disperată să urmărești pașii lui, să-i faci pe plac, să demonstrezi că se poate.
Faci toate aceste lucruri pentru că nu vrei să pierzi această relație și acest om. Nu vrei să te dezici de aceste emoții, pentru că ai ceda în acest fel o parte din tine. Lupți în continuare, chiar dacă ajungi să te gândești că nu mai are rost. Este dureros să regăsești aceste emoții într-o relație.
Dar, acceptându-le, faci o greșeală care se reflectă în atitudinea lui. Devii dependentă de el, dependentă de cuvintele lui, de tot ce îți poate oferi. Atâțt de simplu o relație aparent frumoasă se poate transforma într-una bolnăvicioasă. E nevoie de un om care oferă tot și de altul care își bate joc de acest dar.
La un moment dat obosești
Obosești să lupți, să demonstrezi lucruri atât de simple. Trăiești sentimente contradictorii, de la epuizare la entuziasm. Suferi pentru că nu este reciproc, te bucuri totuși să-l vezi din nou aproape. Această presiune constantă doar îți confirmă gândul că nimic nu merge normal.
Te îndoiești tot mai mult de această formulă a iubirii. Știi că nu așa se întâmplă chimia dintre doi oameni. Analizezi lucrurile și te întrebi ce mai cauți acolo, alături de un indiferent. Oare nu este firesc să găsești siguranță alături de el? Oare ceri prea mult?
Nu ceri prea mult. Oferi prea mult și nu primești nimic în schimb, iar acest gol lăsat în urmă îți distruge speranța, visul, dorința. Tot mai rar de bucuri de ceea ce se întâmplă între voi, tot mai rar zâmbești vieții cu recunoștință.
Oferi dragostea ta imensă omului care nu o merită, fără a te gândi la acest aspect. Dar atunci când minciuna ia loc adevărului, când dezamăgirile înlocuiesc o stare de bine, începi să-ți fie frică, apoi să te revolți, apoi să ceri mai mult. Știi ce meriți cu adevărat.
Nu accepta îndoieli permanente, senzația că nu controlezi nimic în această relație. Nu accepta o persoană care încă nu este pregătită să primească sentimentele tale, care de dovadă de imaturitate și instabilitate în raport cu tine. Care nu știe cât de valoroasă este o emoție sinceră.
Dacă nu găsești sprijin alături de el, dacă te insultă și se folosește de dragostea ta, dacă de fiercare dată suferi și regreți că ești alături de acest om, soluția este una singură. Nu uita niciodată de respectul de sine, de iubirea față de frumos și adevăr.
© Sufletisme.ro
