Te iubești și te respecți prea mult, deci nu vei accepta aceste lucruri din partea partenerului

Îți dorești o relație frumoasă, un partener potrivit și perspectiva unui viitor frumos alături de acest om. Doar că habar nu ai pe cine vei întâlni, în ce fel de relație vei fi implicată și ce viitor te așteaptă. Acest imprevizibil este deopotrivă intrigant, dar și periculos.

Iată de ce iubirea și respectul de sine te vor ajuta în orice împrejurare să faci alegeri corecte. Iată de ce conștientizarea valorilor personale te va îndepărta de personaje dubioase, capabile să te rănească și să-ți anuleze intențiile bune.

Ai trecut prin lecții de viață, ai cunoscut trădarea și liniștea alături de cineva, ai înțeles cum funcționează o relație normală și ce nu va putea rezista în timp niciodată. Nu mai accepți jumătăți de emoție, promisiuni goale și oameni în stare să manipuleze.

Implicarea într-o nouă relație este o provocare, dar atunci când totul se întâmplă assumat și conștient, diminuezi considerabil posibilitatea să suferi într-un final, să trăiești o dependență față de cineva, să-i spui că dorințele lui sunt mai importante decât ale tale.

Iubirea de sine îți va netezi drumul vieții, te va ajuta de fiecare dată să pui limite sănătoase în fața oamenilor meschini. Respectul de sine te va face să nu accepți orice provocare, să nu urmezi orice sfat și să nu te apropii de orice persoană aparent perfectă.

Atunci când te cunoști cu adevărat, știi foarte clar ce-ți dorești de la un potențial partener. Respectiv, nu te complici cu relații toxice. Refuzi să ai alături un om imatur emoțional. Refuzi să te atașezi, până nu te convingi că are rost.

Nu mai accepți minciuna și măștile celuilalt

Dacă simți că ești la locul nepotrivit, pleci. Dacă simți că omul de lângă tine nu te înțelege, pleci. Nu pentru că ești egoistă, ci pentru că îți prețuiești prea mult timpul. Știi să oferi, să empatizezi, să asculți, dar știi și să ceri de la celălalt reciprocitate.

Nu vei accepta scuze ieftine din partea omului drag. Nu vei accepta nici greșeli care se vor repeta la infinit. Dacă el nu va dori să schimbe ceva, deși o va putea face, vei ști că locul tău nu este acolo. Ce rost are să te minți și să te forțezi în zadar?

Nu mai accepți să-ți fie desconsiderate visurile, dorințele, așteptările. Ai scopuri în viață, ai ambiția să te autodepășești, cu sau fără cineva alături. Prezența unui partener în viața ta trebuie să fie un stimul, nu o piedică în realizarea acestor visuri.

Nu accepți să fii o variantă de rezervă. O piesă de schimb în viața cuiva. O amintire trecătoare. Vrei totul sau nimic, știi că meriți totul, din moment ce ești gata să oferi tot. Vrei un partener responsabil alături, capabil să-și asume rolul, să-ți ofere singuranță.

Vrei să fii iubită cu adevărat, deci nu mai accepți promisiuni și cuvinte goale. Ceri iubire, pentru că iubirea de sine nu te lasă să trăiești pe jumătate acest sentiment unic. Ceri respect, pentru că respectul de sine îți spune ce meriți cu adevărat.

Nu mai accepta să fii neînțeleasă, nedorită, nu accepta un comportament urât, nedemn de iubirea și de respectul tău.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com