Cum poți să știi dacă bărbatul de alături te iubește sau nu cu adevărat

Este firesc să te întrebi acest lucru, mai ales dacă vrei să petreci cu acest bărbat tot restul vieții. Atunci detaliile vor face diferența, nu interpretările. Omul care te iubește cu adevărat își va exprima dragostea în atât de multe feluri.

Omul care nu te iubește, nu va putea să ascundă acest lucru toată viața. Îl va trăda comportamentul său, atitudinea și cuvintele. Vei simți dezamăgirea lui, detașarea, egoismul sau mila, dar nu și iubirea. Cum poți să afli dacă bărbatul de alături te iubește.

Este simplu, doar analizează ce face și ce spune, în fiecare zi. Pentru că bărbatul care te iubește sincer nu își va permite să aibă un comportament agresiv, urât, toxic. Nici să îți vorbească cu indiferență, cu răceală, cu interes.

Bărbatul care te iubește te va accepta exact așa cum ești. Până la urmă, s-a îndrăgostit anume de acest fel de a fi, cu bune și cu rele. S-a atașat de tine și îi plac acele lucruri care te diferențiază de alte femei.

El nu încearcă să te transforme, să te schimbe, să te forțeze să faci lucruri care nu te reprezintă, doar pentru că este bărbat și tu trebuie să-i urmezi sfaturile. Dimpotrivă, va admira caracterul tău, îți va susține inițiativele și visurile.

Va fi acolo, alături de tine, de fiecare dată când vei avea nevoie de el. Pentru asta și există un partener în viața ta, să împarți cu el momentele bune și rele, să treceți împreună peste. Omul indiferent nu are habar ce înseamnă apropiere.

Bărbatul care te iubește este empatic cu tine

Nu te va judeca când vei avea o zi mai proastă, când vei cere spațiu, când îi vei spune că ai nevoie de anumite lucruri. El încearcă să treacă dincolo de superficial, să te cunoască mai bine, să te descopere cu adevărat, din iubirea ce ți-o poartă.

Și mai ales, nu va fi o persoană egoistă. Iubirea și egoismul nu ai numic în comun. Tot ce are mai bun, va împărți cu tine. Tot ce face, face și pentru tine. Lucrurile pe care încearcă să le îmbunătățească, acțiunile sale, se întâmplă și de dragul tău.

El nu va veni și va pleca când dorește și cum dorește. Nu te va lăsa nedumerită, cu atât de multe întrebări. Dacă te deranjează ceva, va face tot posibilul să rezolve problema. Va fi mai bun și mai implicat, din iubire.

Iubirea construiește poduri, schimbă omul. Bărbatul care te iubește va trece peste orgoliul său, se va deschide emoțional, îți va vorbi despre trecutul său și despre momente de suferință. Anume pentru că are încredere în tine.

El nu are intenția să se declare superior ține, doar pentru că este mai puternic. El nu te manipulează, doar pentru că știe că-l iubești. Tot ceea ce face el, o face în numele iubirii. S-ar părea că sunt expresii clișeice, dar anume asta face diferența.

Deschiderea bărbatului, interesul său direct față de tine și față de relație, atașamentul și încrederea, siguranța pe care ți-o oferă, toate aceste sentimente puternice fac diferența.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com