Nu e greu să convingi pe cineva că iubești, dacă asta e ceea ce vrea să audă

Aceasta este o replică dintr-un serial, care m-a inspirat să scriu acest articol. Mă gândeam că atunci când ne îndrăgostim, devenim rupți de realitate. Ne creăm propriile scenarii, ne conturăm imagini ideale, ne imaginăm scene și ne înrolăm toate simțurile și resursele în slujba emoțiilor.

Dar, dacă ceea ce percepem noi este mai mult un rezultat al dorințelor și așteptărilor și nu o realitate? Dacă simțurile ne înșală, iar cel/cea de care te-ai îndrăgostit nu e la fel de entuziasmat și implicat ca tine?

Dar, hey, nu e posibil. Mi-a zis că mă iubește.

Și, desigur, tu ai auzit ceea ce abia așteptai să auzi. Dar nu ai înțeles tocmai adevărul.

De pe frontul opus lucrurile stau puțin diferit. Atunci când ai pe cineva care face orice ca să îți demonstreze că te iubește, când e mereu trup și suflet dispus să fie alături pentru tine, când își dedică timpul și atenția ca să înțelegi cât de important/ă este pentru tine, ți se pare criminal să nu faci măcar un gest care îi va aduce atâta fericire. Să spui te iubesc. Chiar și atunci când nu simți.

Oare cine e mai de blamat aici?

Cel care forțează nota, trăiește în realitatea sa și nu empatizează suficient cu partenerul încât să înțeleagă că îl constrânge să-i declare dragostea? Sau cel care minte deliberat pentru a-i aduce satisfacție primului și pentru a-și mai câștiga timp (în care, speră că se va îndrăgosti cu adevărat)? Manipulatorul sau Mincinosul? Cine e de condamnat?

Probabil nimeni. Fiecare o face din propria sa nevoie emoțională, fără a intenționa să rănească. Dar atunci când fugi de tine, când pierzi contactul cu adevărul, cu emoțiile tale autentice, nu ai cum să construiești o relație reușită.

Ai fost mințit/ă, pentru că nu ai vrut să vezi adevărul. El a fost mereu în fața ta. L-ai ignorat. Erai preocupat/ă doar de tine în povestea ta de dragoste.

Ai mințit, pentru că nu ai vrut să înfunți adevărul. Te-ai lăsat inclus/ă în poveste, pentru că era confortabil, era mai ușor.

Asta ar trebui să înțeleagă oricine a trecut printr-o experiență în care nu s-a simțit iubit/ă sau în care s-a simțit prins/ă, fără să iubească cu adevărat. Nimeni nu-ți poate face rău, fără propriul tău consimțământ.

Gând bun.

© Sufletisme.ro