Nimic nu apropie mai mult o femeie de un bărbat decât încrederea cu care ambii parteneri își deschid inimile și își apropie viețile într-o relație frumoasă.
Sinceritatea, respectul, acceptarea, susținerea – sunt elemente suplimentare fără de care dragostea s-ar stinge în scurt timp. Există o diferență între a iubi condiționat, limitat și a iubi fără ocolișuri, gata să accepți în totalitate omul de alături.
Cum să iubești fără să respecți?
Cum să ceri o iubire sinceră fără să accepți omul și toate umbrele omului? Cum să îți dorești un prezent lipsit de măști, fără să întrebi partenerul care-i sunt fricile și ce se ascunde în spatele unor momente de tristețe?
Și dacă te întrebi ce o face pe o femeie să lase în urmă orice semn de îndoială și să iubească sincer, să știi că răspunsul e în felul ei de a fi. Mai exact, cât din acest fel de a fi este acceptat, înțeles.
Se întâmplă să ai anumite sentimente față de ea, fără să încerci să-i descoperi sufletul. Se întâmplă să limitezi afecțiunea la cuvinte, dar tocmai cuvintele sunt în plus, atunci când gesturile tale contează.
Și atunci când, furios, o întrebi ce mai vrea de la tine, doar i-ai oferit de toate, se prea poate să nu-i fi oferit nimic. Nimic din ceea ce o poate apropia de tine.
Să nu cunoști trecutul unei femei înseamnă să accepți doar acea parte care îți este convenabilă. Înseamnă să-i negi emoțiile, întrebările, tăcerea.
Înseamnă să o preferi fără complexitatea unor „capricii” care deloc nu se traduc ca fiind capricii. Acest lucru ar însemna să ai alături un om pe jumătate înțeles, deci fals.
Să o iubești cu toate rănile și bucuriile ei
Atunci vei avea alături o femeie sinceră și vei fi fericit. Să-i accepți cuvintele și tăcerea, să-i respecți valorile, să-i declari fidelitatea ta și să fii gata să o descoperi, în fiecare zi. Chiar și cu riscul să nu o înțelegi până la capăt, niciodată.
Să-i admiri curajul de a înfrunta obstacole, de a veni alături de tine cu seninătate, gata să te accepte așa cum ești, gata să construiască, să dorească mai mult, să sacrifice multe lucruri de dragul relației.
Nu o îndepărta în momente complicate, nu te victimiza și nu fi egoist. Lasă lucrurile frumoase să se întâmple frumos, fără complicații, de dragul a tot ceea ce poate urma.
Iubește-o sincer, din toată inima, pentru totdeauna.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: unsplash.com