Renunță la dragostea și la omul care nu sunt pentru tine!

Ni se spune să facem compromisuri. Ni se spune că nu știm să conștientizăm valoarea unui sentiment. Ni se spună că nu punem preț pe emoțiile omului de alături. Dar, dacă compromisurile sunt infinite, sentimentul e diluat și omul de alături este indiferent?

Dacă în această ecuație a unei relații sunt eliminate din start elemente precum afecțiunea, conștientizarea, reciprocitatea? Ce rămâne atunci? Lupta? Dacă și această luptă pare pierdută din start, ce rămâne?

Aș fi folosit o expresie seacă: „nu îți fie frică să lași și să mergi mai departe”. Dar poate că anume frica te va reîntoarce spre abisul propriei conștiințe.

Poate că acolo, pierzându-te în necunoscut, îți va fi teamă de mutația prin care trece propriul suflet. Omul are nevoie de căderi și de triumfuri personale, pentru a înțelege ce a pierdut și ce nu poate fi perceput niciodată drept pierdere.

Ne agățăm cu disperare de alți oameni

Acești oameni nu sunt decât povești care ne plac atât de mult. Dar povestea nu poate fi asociată de fiecare dată cu realitatea. Înțelegi, după un șir de experiențe, că emoțiile celuilalt sunt doar un paravan în fața singurătății.

Sau un fals, motivat să se amestece cu realitatea noastră și să pretindă a fi firesc. Nu avem nevoie de prea multe dovezi, pentru a declara iubire necondiționată față de cineva.

Dar această iubire nu se extinde și asupra sentimentelor partenerului. Nu poți obliga și nu poți cere, în schimb poți aduce raționalul în mijlocul acestui iureș de emoții și poți opri căderea către durere, atunci când nimic nu este reciproc.

Atunci renunți. Accepți renunțarea ca ceva firesc, știind că această dragoste îți aparține doar ține, în schimb omul de alături nu va avea niciodată aceleași convingeri.

Într-o zi sau după luni întregi de agonie, ajungi să crezi că cea mai bună soluție este retragerea. Te întorci către propria lume, unde siguranța și demnitatea sunt la ele acasă.

Te lași purtată de valul liniștii

Închizi ochii și ești convinsă că absența acestui om nu mai este o anomalie. E parte din real, e așa cum trebuie să fie. Aduni resturile unor emoții, le împachetezi frumos în inimă.

Cu capul sus îți spui că acest univers e gata să te suprindă într-un fel unic, din nou și din nou, acum sau mai târziu, dar niciodată fără rost. Renunță la dragostea și la omul care nu sunt pentru tine.

Acceptă o luptă dreaptă, unde nu există învingători, ci doar doi oameni dispuși să lase armele jos și să construiască între ei o punte. Și acolo, cu capul rezemat la pieptul lui, el te va convinge, așa cum știe mai bine, să nu renunți niciodată.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com