Spune-mi cu cine îți petreci timpul și îți voi spune multe despre tine

Unul dintre marile avantaje ale maturității este că putem să ne alegem anturajul. Oamenii care ne înconjoară vor fi tot mai puțini din anturajul moștenit – rude, prieteni de familie, și mai mult din cel dobândit – prietenii pe care ni i-am făcut pe baza intereselor comune, colegi, vecini.

Deși nu ni se pare, mereu avem libertatea de alegere. În cazul prieteniilor suntem predispuși să râmânem alături de cei care ne transmit starea de confort, de înțelegere, de bună dispoziție. Nu puțini sunt cei blocați în prietenii toxice și care eventual, într-un caz fericit, își vor regreta investiția.

Mai puțini sunt cei care au curajul să-și petreacă timpul alături de oamenii pe care îi admiră și alături de care se simt mereu niște elevi. Se întâmplă în mare parte din cauza orgoliului. Nu vrei să te simți mereu inferior, petru că ai un orgoliu care caută propria validare. Totuși, cei care reușesc să treacă de aceast barieră, au doar de câștigat. Un anturaj în care simți mereu că ai de învățat, este unul benefic pentru propria dezvoltare.

Dar cum rămâne cu validarea ta ca identitate? Majoritatea dintre voi vă veți gândi probabil că a sta într-un asemenea anturaj de oameni poate fi toxic și ar putea duce la dezvoltarea anumitor complexe de inferioritate, anxietate, frică. Cred însă că tipul de anturaj potrivit nu va permite să-ți inducă asemenea percepții. Cu cât este mai elevat anturajul, cu atât mai umană și mai simplă va fi interacțiunea.

Iată care ar fi, pe scurt, beneficiile acestui tip de anturaj:

1. Orgoliul și aroganța rămân după ușă. Vei deveni un om mai corect și mai umil, atunci când vei înțelege că există oameni peste nivelul pe care-l cunoști și la care te-ai obișnuit să te raportezi.

2. Orizonturile tale se vor deschide. Vei avea acces la noi perspective, la cunoștințele amicilor tăi și, astfel, vei dezvolta toleranța, empatia și acceptarea. Vei înțelege că nimic nu e fix și vei utea trata lucrurile de pe diverse niveluri și din alte unghiuri.

3. Vei avea mereu alături un mentor. Este esențial pentru orice om de succes să aibă în viața sa un mentor, care să-i predea din experiența și cunoștințele sale. Într-un anturaj de oameni valoroși vei găsi mereu răspunsuri și direcții.

4. Te vei schimba în bine. Obiceiurile zilnice ți se vor schimba, vei deveni un om mai organizat și mai muncitor. Vei afla că succesul presupune strategie corectă și efort, iar cei din anturajul tău își vor vinde gratuit modelul lor de succes. Fii perspicace și învață din lecțiile lor.

5. Îți vei găsi vectorul și motivația. Vei înțelege mai bine cine ești, care sunt atuurile, calitățile și uneltele pe care le deții. Vei ști unde trebuie să lucrezi pentru a-ți realiza visurile, vei fi conștient de traseul pe care îl ai de urmat. Anturajul potrivit te va ajuta în procesul de auto-descoperire și, mai ales, în cel de auto-dezvoltare.

Nu ezita să ieși din zona de confort și să petreci timp cu cei pe care îi admiri!

Gânduri bune.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com