În jurul meu găsesc femei care trec prin faze ale vieții ce predispun mai mult spre transformare. Majoritatea devin mame, sunt copleșite de noutatea pe care o duc pe umeri și deseori se simt depășite de spontaneitatea și imprevizibilul noului rol. În toată această învălmășeală de evenimente, le observ uneori detașate, la o cafea sau un ceai, oftând confuze și demoralizate, spunând că nu sunt sigure că asta este ceea ce își doreau de la viață.
Când atingem subiectul parteneriatului în cuplu, a susținerii reciproce în călătoria aceasta numită Familie, mă surprinde să aflu de la femeile pe care le admir de regulă pentru curajul, inventivitatea, inteligența și atitudinea lor proactive, că nu prea găsesc înțelegere și energie în interiorul cuplului. Motivele sunt simple: el lucrează, el e fixat pe carieră, el e obosit, el are dreptul să-și dezvolte hobby-urile, etc.
Paradoxul e că mulți dintre acești bărbați sunt aparent alături și aparent își încurajează partenerele să iasă din rutina lor zilnică din perioada de maternitate și să redevină sau să îmbunătățească versiunea lor de femeie.
Dar, cum se întâmplă lucrurile de facto? Tu ești o femeie constrânsă și fizic și emotional să fii alături de copilul tău mic. Rolul tău de mamă îți este atât de natural, dar și solicitant deopotrivă. Partenerul tău insistă să te vadă în alte ipostaze, iar tu știi că ele te solicită, și nicidecum nu-ți reduc din responsabilitățile din rolul de mamă, ba te mai și încarcă cu activități de o singură folosință.
Să luăm un exemplu clasic: vreți să ieșiți la cină. Stând într-un mediu casnic, ești obișnuită să fii mult mai naturală, de data aceasta înțelegi că va trebui să aloci ore bune pentru a te ridica la nivelul unei ieșiri în oraș. Cu o duzină de proceduri de îngrijire personală și cosmetică pe care nu le-ai exersat de ceva vreme, între crizele de plâns, ședințele de alăptat și cele de îngrijire și atenție dedicate copilului, trebuie să le reușești și pe acestea. Desigur, te organizezi tu, că doar toate mamele perfecte din jurul tău îți spun că se poate.
Apoi ieși în oraș, cinezi și ești cu gândul la copilul tău, pe care azi simți că l-ai neglijat puțin. Apoi te uiți în ochii lui, ochii lui încântați care îți spun: vezi, se poate! Și începe să te doară. Pentru că înțelegi că, oricât de bine intenționat nu ar fi partenerul tău, el nu va simți și nu va înțelege cu ce te confrunți tu. Pentru el apariția unui copil e o binecuvântare, pentru tine e o muncă non-stop ale cărei rezultate nici măcar nu ai resurse interioare să le observi.
Te doare, pentru că înțelegi că ai ajuns un produs al îndatoririlor. Datoria față de copilul tău și datoria față de soțul tău. Te doare, pentru că te simți singură, abandonată de tine însăți în niciunde, în ciuda tuturor oamenilor care îți spun că nu ești. Te doare, pentru că o cină în oraș nu te rezolvă ca femeie, ci scoate la înaintare teama că poate nu te vei mai regăsi în acest rol.
Aceasta este istoria unei prietene de-ale mele. Ne încerc să generalizez, dar cât de cunoscută îmi pare! Am auzit-o îmbrăcată diferit, dar mereu din acceași stofă. Neputința, singurătatea, furia, tristețea… Paradoxal e că unicul om care ne poate liniști apele e tot cel căruia i se datorează furtuna de schimbări din viața ta – copilul. Iar soțul, pe cât de implicat și dedicat nu ar fi, va trebui să realizeze că nu e cazul să ceară mai mult decât poți duce.
Să fie alături, să aștepte, să preia din responsabilități, să nu pună presiune acolo unde și așa nu mai este loc de nimic. Să nu mai analizeze și să se dea cu părerea, ci să ia situația în mâini și să acționeze din mijlocul lucrurilor, adică umăr la umăr cu tine, prin toate greutățile și bucuriile acestei aventuri.
Pentru că nu poți cere unei femei să fie soție mai presus de a fi mama unui copil mic și dependent de ea, dar poți fi tu însuți un bărbat mai bun dacă te ridici deasupra oricărui rol, iubind-o și admirând-o pentru tot ceea ce este și ce face în fiecare zi, implicându-te activ și făcând tot posibilul ca ea să simtă, nu doar să știe, că nu e niciodată singură, că sunteți o echipă.
