Care dintre femei nu s-a confruntat cu o relație confuză, în care parcă depui efort, dar lucrurile nu merg? Este greu uneori să-ți dai seama din start ce șanse are o relație să funcționeze și ce semne ar trebui să primești ca să începi să investești. Dacă ai senzația că tot ce faci cumva devine și pare greșit sau insuficient, ar fi cazul să te intrebi, oare din partea celuilalt există același interes sau te lupți cu morile de vânt?
Iata 10 semne care ar trebui să te pună în gardă:
1. Se simte prea relaxat în preajma ta
Ai senzația că se simte ca la mama acasă în preajma ta? Acest lucru poate fi specific pentru o relație de lungă durată, nu și pentru una în fază incipientă. Dacă îl observi prea relaxat, asta ar putea însemna că fie te vede ca pe o amică, fie chiar nu are nici un interes să te cucerească. Efortul pe care îl facem pentru a impresiona este cel mai tipic semn că la mijloc există atracție și dorința de a petrece timpul cu respectiv persoană.
2. Îți vorbește despre alte femei
Abia vă cunoașteți și el deja îți vorbeste despre femeile din trecutul și prezentul său, despre potențialele sale partenere sau despre marile sale iubiri? Pe lângă faptul că acest lucru nu îi face cinste unui bărbat, să știi că nu sunteți pe calea cea bună. Fie sunt probleme nerezolvate la mijloc, fie vrea să-ți prezinte palmaresul său de cuceriri pentru că simte doar o atracție fizică pentru tine.
3. Te ține departe de viața lui personală și nu are nici un interes pentru a ta
Se enervează mereu sau evită răspunsurile atunci când tu încerci să îl cunoști mai bine. E din cauză că nu te vede ca pe un om apropiat și nici nu are intenția să te lase să te apropii prea mult.
4. Nu-și manifestă intenția de a vă revedea și nici nu este entuziasmat de inițiativele tale
Simți că tragi de el ca să-și facă timp pentru a vă vedea? Dacă el nu are inițiativa de a-ți scrie, suna sau a te invita să ieșiți, atunci nu merită efortul. Nu este interesat de tine.
5. Face apropouri sexuale prea rapid și prea des
Vezi cum s-a aprins de cum te-a văzut, te devorează din priviri și cumva ai speranța că relația voastră va evolua frumos? Nu și atunci când unicul subiect de care este interesat este potențialul sex dintre voi. Probabil ai dat peste un aventurier, care nu are nici o intenție să inițieze o relație serioasă.
6. Nu îți acordă atenție, evită contactul vizual și nu se comportă prea galant
Îl vezi mai degrabă interesat de meniu și de băutura pe care o consumă decât de tine? Privirea lui zboară prin cameră, către alți oameni, obiecte de decor? Este mult prea tăcut și se refugiază în telefonul său? Te lasă să mergi singură acasă la oră târzie și nici nu te sună să vadă dacă ai ajuns bine? E clar, nu îl interesezi. Nu-ți mai pierde timpul cu el.
7. Dă prioritate altor oameni atunci când sunteți împreună
Abia ați ieșit si el discută de vreo jumătate de oră la telefon cu un prieten? La petrecerea la care ați fost invitați el se distrează cu gașca sa, ignorându-te toată seara? Ce alte semne aștepti?
8. Nu este interesat să îți facă cunoștință cu prietenii lui/să facă cunoștință cu prietenii tăi
Ba mai mult, simte că îi invadezi spațiul personal atunci când întrebi despre prietenii săi sau când vii cu inițiativa să îi cunoști. Și desigur, nu îl interesează mediul tău, oamenii tăi. E suficient că te cunoaște pe tine. Poate chiar prea mult, în opinia sa.
9. Ține cont doar de propriile planuri
Te sună la miez de noapte când are chef, dar nu ridică telefonul la o oră decentă atunci când ai nevoie de el? Este mereu în pană de timp sau resurse atunci când vii cu inițiative? Nu se interesează de programul tău și planifică activități care îi aduc în primul rând lui plăcere? Atunci clar ești doar o oarecare pentru tip.
10. Aproape mereu este indisponibil să te asculte, să te ajute, să te vadă
Nu are chef de chestii de-ale femeilor și nici nu îi plac certurile, așa că nu îi mai cheltui timpul pe reproșuri și nemulțumiri, Până la urmă, el doar nu ți-a promis nimic, nu? Pur si simplu, nu este interest de tine, iar tu nu te-ai prins încă. Dar se rezolvă și asta…
Gânduri bune!
Sufletisme.ro