Când o femeie înțelege că plecarea ei din relație este singura decizie corectă

Va lupta de zece ori mai mult decât partenerul ei. Va ceda de fiecare dată, chiar și atunci când nu are rost. Va iubi atât de mult și de sincer. Însă atunci când toate motivele fericite se vor epuiza, nu o va mai putea ține nimic pe loc: nici rugămințile false, nici promisiunile goale, nici cuvintele nepotrivite.

Ea va pleca atunci când nu se va simți înțeleasă, dorită, iubită. O va durea această despărțire, pentru că se vor rupe din sufletul ei atât de multe așteptări, planuri, visuri. Dar atunci când visurile sse risipesc înainte de a le trăi, cum să mergi mai departe?

Atunci când intenția ei de a comunica, de a găsi soluții nu va avea o finalitate, cum să mai construiești? Pentru ea va fi important să vadă un sens în toată această poveste, să știe că lucrurile merg în direcția potrivită, că are pe cine se baza.

Dacă omul ei drag nu o va înțelege și nu-i va oferi doza de încredere și siguranță, cum va putea să aibă încredere în alți oameni? Plecarea nu va fi decât sfârșitul unei concluzii, linia de trecere de la un prezent nefericit la șansa unui viitor bun.

Nu pleci pur și simplu, mai ales atunci când iubești

Aduni și aduni motive, fără să fie un proces intenționat. Ar putea fi motive de fericire sau motive de tristețe. Dacă balanța înclină considerabil în direcția motivelor triste, se șterg cu buretele toate amintirile frumoase.

Rămâne incertitudinea. Este atât de greu să vezi viitorul unei relații într-o constantă incertitudine și neliniște. Să știi că nimic deosebit nu te așteaptă mâine, nici poimâine. Să vrei atitudine și să înțelegi că nu-i pasă.

Luptând de una singură, iubind de una singură, oferind totul în schimbul unor emoții fugare, o femeie se va obișnui cu acest statut. Apoi va înțelege că se simte mai bine așa. Că nimeni nu o mai presează, nimeni nu-i mai reproșează ceva, nimeni nu-i rupoe din visuri și dorințe.

Va mai simți ceva în acel moment de ruptură. Poate că va regreta că totul se sfârșește în acest fel. Că omul de lângă ea nu a fost suficient de curajos să lupte la fel de mult.

Dar nu va mai putea face pași înapoi. Nu-și va mai permite să uite de propria lume și fericire. Plecarea ei va fi singura decizie corectă, una care îi va readuce speranța și iubirea de sine. Va ști că omul ei există undeva, acel om bun și iubitor, care o va face să privească din nou cu încredere spre viitor.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com