Nu cumperi dragostea cu nimic. Poți înlocui un sentiment cu altul, pentru scurt timp. Poți să te prefaci că ești acolo, alături, gândindu-te la altcineva. Poți purta o mască zâmbitoare, ascunzând după ea suferință și regrete. Dar până la urmă adevărul iese la iveală.
Tot ce pare frumos la început, nu neapărat are același sfârșit pozitiv. E nevoie de ceva demonstrație, de curaj și atitudine, pentru a trece mai multe etape, pentru a conștientiza valoarea acelei relații, pentru a te apropia sufletește de omul de alături.
Unii pur și simplu nu reușesc să facă față testului. Alții în mod intenționat își arată adevăratul comportament, devenind peste noapte egoiști. Unii nu sunt suficient de maturi emoțional. Alții se prefac că te iubesc, atunci când habar nu au ce înseamnă iubirea.
Diferite motive, aceeași concluzie. Dacă simți că nu vă potriviți, nu are rost. Dacă dragostea ta sinceră nu are un răspuns, nu are rost. Dacă încrederea ta este trădată cu fiecare ocazie, nu are rost. Și totuși, când poți să fii sigură de acest deznodământ?
Atunci când el este alături, dar devine absent, indiferent. Relația dintre voi este o copie falsă a acelui atașament solid între doi oameni. Te suprinde de mai multe ori, în moduri neplăcute. Îți dai seama că nu și-a dorit această conexiune cu adevărat.
Pe scurt, nu simți sprijinul și grija sa. Nu simți că-i pasă, că vrea să construiască ceva. Nu ai încredere în el, în ziua de mâine alături de el, în tot ce îți promite. Îi place să te provoace și nimic mai mult. Dar orice provocare are o limită.
Înțelegi la un moment dat că nu ești pentru el o prioritate
În acest caz, care este miza acestei implicări? Ce rost are să iubești necondiționat, transformând jocul într-o poveste cu final nefericit. Oferi, cedezi, iar oferi, iar cedezi, apoi te oprești și te întrebi ce cauți aici, alături de un personaj care nu are legătură cu realitatea.
Te doare să faci această concluzie, dar demnitatea ta îți cere să nu te lași condusă de emoții fugare. Să nu înlocuiești ani buni de lecții și valori cu o speranță, pe jumătate distrusă. Îți stabilești anumite limite, anumite principii peste care nu poți să treci.
Știi că el nu merită devotamentul tău, din moment ce tratează cu amuzament această relație. Egoismul lui se îmbrățișează cu o imaturitate constantă. El nu știe cum să controleze situația, cum să arate că are grijă de tine, că totuși contezi.
Nu te simți fericită alături de acest om. Iar dacă ai o stare de bine, dacă sufletul tău nu este împăcat și liniștit alături de sufletul celuilalt, cum să mergi mai departe? Având tendința să nu dormi nopțile? Suferind pentru dragostea neîmpărtășită?
Nu, victimizarea nu este o soluție. Nici cedarea repetitivă. Rolul tău nu este să-l înveți cum să se poarte alături de o femeie. Nici să-i reproșezi în fiecare zi lucruri atât de simple, dar totuși atât de importante. Fie este prezent, fie să-și recunoască înfrângerea în fața adevărului.
Un om care nu-și asumă relația și rolul de bărbat în această relație nu merită o dragoste mare, o încredere totală, o femeie sinceră. Nu merită să profite de slăbiciunile ei.
© Sufletisme.ro
