Dacă trăiești de ceva timp, simțind că nu mai poți iubi pe nimeni cu adevărat oricât de mult nu ți-ai fi dorit acest lucru, acest articol este pentru tine.
Trecem printr-o relație, două, trei, cinci și parcă nimic nu se schimbă. Ne simpatizăm profund partenerul, ne și atașăm emoțional de el. Petrecem mult timp împreună și acumulăm experiențe memorabile. Facem și planuri de viitor împreună. Dar într-un moment dat totul se consumă.
Dacă trăiești de ceva timp, simțind că nu mai poți iubi pe nimeni cu adevărat oricât de mult nu ți-ai fi dorit acest lucru, acest articol că ceea ce încercăm să construim cu această persoană nu derivă din iubire autentică; că nimic din ceea ce simțim acum nu va rezista în timp și că, indiferent de cât de mult ne-ar plăcea personalitatea partenerului nostru, el nu ne poate atinge sufletul cu adevărat.
Este un scenariu tipic în viața multor oameni.
Ei își caută obsesiv un partener alături de care în sfârșit ar izbuti să se simtă bine, să poată iubi. Dar tot ce fac e să ajungă în aceleași tipare repetate și să nu poată obține acel sentiment profund pe care și-l doresc atât de mult.
Există un motiv psihologic care stă în spatele acestei probleme. E vorba despre frică. Frica de a ne deschide emoțional; de a ne arăta vulnerabilitățile în fața partenerului; frica de a fi respinși pentru cine suntem cu adevărat; frica de a ne contopi cu partenerul sau dimpotrivă – de a pierde puterea în cuplu.
Suntem guvernați de acest sentiment toxic drept rezultat al traumelor și rănilor noastre din copilărie. Și nu întotdeauna îl conștientizăm. Uneori răspundem cu frică la orice schimbare din exterior și fără să ne dăm seama, ne blocăm, ne închidem în noi.
Antidoturile pentru această frică sunt vulnerabilitatea și conexiunea.
Învățând să fim vulnerabili, să vorbim deschis despre ceea ce reprezentăm și simțim, ne eliberăm psihicul de tensiunile traumelor noastre emoționale. Și asta pentru că în sfârșit ne vedem partenerul acceptându-ne pentru tot ce suntem.
Chiar dacă îi arătăm cele mai imperfecte dimensiuni ale sufletului nostru. Îl vedem rămânând prezent acolo, lângă noi și sprijinindu-ne în procesul de acceptare a slăbiciunilor noastre.
Și asta nu doar ne apropie într-o măsură care nu a mai existat până acum, dar îl invită și pe el să-și lase jos toate scuturile, să se relaxeze total în prezența noastră. Și anume acest moment dă naștere celui de-al doilea antidot – conexiunea.
Conexiunea e ceea ce ne vindecă de dependențe și ne umple golurile sufletești. Ea ne aduce sens personalității, relațiilor și întregii noastre existențe. De aceea, merită să ne dedicăm fiecare zi obținerii ei.
Odată cu prezența ei în relația noastră, vom putea în sfârșit experimenta iubirea adevărată, încrederea totală, erotismul autentic și o comuniune rezistentă tuturor primejdiilor potențiale.
Vulnerabilitatea și conexiunea au puterea de a repara orice suflet rănit și de a-l umple cu dragoste și sens!
© Sufletisme.ro
