5 lucruri într-o relație, care sunt la fel de dureroase și nocive ca trădarea

Este ușor să spui că doar trădarea poate influența negativ o relație. Toate celelalte se rezolvă, se înțeleg. Doar înșelarea este foarte greu, dacă nu imposibil de depășit. Dar cum rămâne cu o viață trăită în doi, cu lucrurile care pot afecta în mod negativ această viață…

Tot ce afectează și provoacă disconfort, poate avea influențe proaste asupra ambilor parteneri, asupra unui viitor comun. Din acest tot, sunt anumite lucruri cel puțin la fel de dureroase și nocive ca trădarea. Ai griji să le înțelegi și să reacționezi la timp.

1. Manipularea. Fie că se întâmplă în mod conștient sau nu, a te folosi de slăbiciunile celuilalt, a avea tentativa să domini și să faci lucruri urâte, doar pentru că știi că ești iubit, nu este o alegere corectă. Este grav atunci când aceste acțiuni se repetă în mod constant.

Este grav să fii supusă constant unor presiuni emoționale, unor amenințări, mai ales din partea omului drag. Micile gesturi de prost gust vor deveni obișnuințe, critica va trece în agresivitate, frica de a spune ceea ce simți și gândești va deveni o realitate.

2. Lipsa comunicării. Este sursa multor instabilități din relație. Fie unul din parteneri este încăpățânat, fie ambii nu reușesc să găsească un numitor comun, nu puteți avansa la o nouă etapă fără aceste discuții constructive, fără a înțelege dorințele fiecăruia.

Poți să taci uneori și să-ți fie bine alături de celălalt. Dar înaintea tăcerii au fost atât de multe discuții despre toate subiectele importante. O comunicare defectuoasă îndepărtează doi oameni, îi transformă în străini, chiar dacă la început a fost iubire.

3.Ignorarea

Acea tentativă intenționată de a-ți provoca partenerul, de a-i analiza reacțiile. Sau ignorarea vine ca o consecință a unei copilării nefericite, a unor traume din trecut, a unor relații încheiate urât. Crezi că în acest mod vei putea schimba ceva, dar greșești.

4.Minciuna. Este o absurditate să porți măști o viață, știind că niciodată nu vei putea fi sincer alături de omul iubit. Este inutil să minți, crezând că asta îți oferă anumite avantaje. Adevărul iese întotdeauna la iveală, lucrurile care nu s-au spus devin copleșitoare.

Rămâi un om mic, un laș, trăind în aceeași casă cu cineva și mințind în mod constant. Crezi în sinea ta că faci un bine celuilalt, atunci când nu îl expui acestui pericol al adevărului. Dar să ascunzi realitatea, să construiești o lume imaginară este mult mai dureros.

5.Lipsa susținerii, a empatiei. Ce rost are să fii cu cineva, știind că în orice moment te poți aștepta la cuvinte urâte din partea lui? Care este valoarea unei relații, dacă nu ai parte de susținere, de înțelegere, de acceptare și încurajare. Cum să lupți de una singură?

Nu toți oamenii sunt la fel de empatici, însă nu e nevoie de gesturi incredibile și declarații tari, pentru demonstra că îți pasă. Atunci când iubești, ești dispus să oferi, să vrei să ai grijă de celălalt, să-i dorești tot binele din lume. Vrei să fie fericit alături de tine.

Acceptăm măști și oameni falși, îmbrățișăm durerea și falsitatea, tăcerea și ignorarea, totul în numele iubirii. Dar nu, cu siguranță în acel moment nu este vorba despre iubire.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: kaboompics.com