Iluzia fericirii – despre oamenii care obțin totul peste noapte

De câte ori ți-ai imaginat viața pe care ai vrea s-o trăiești? De câte ori te-ai plâns că îți lipsește ceva? Mai mulți bani, o carieră mai consistentă și mai ofertantă, o viață social mai activă, lux, haine, aparențe mai impresionante, popularitate?

Paradoxul face ca oamenii care le dețin să nu fie neapărat fericiți. Ei doar te momesc în iluzia unei vieți altfel, dar altfel nu înseamnă mai bun. Pentru că o viață altfel nu face din tine neapărat un om altfel. Dacă nu-ți poți controla ceea ce consideri că ai puțin, când vei avea mai mult – te va distruge.

Mă sperie oamenii care consideră că au căpătat succesul peste noapte. Mă sperie doar pentru că îmi dau seama bine că succesul e un drum care cere a fi parcurs pas cu pas, fără scurtături, fără avioane particulare șau mașini blindate care să te scutească de efort.

Succesul îți cere să mergi desculț.

Prin noroi și greble, prin cioburi de sticlă și prin iarbă proaspătă, ca să ajungi să înțelegi că drumul este inepuizabil, iar condițiile meteo vor fi mereu aceleași. Doar atât timp cât ești devotat traseului, te vei bucura de recompensele lui.

Noi oamenii avem o imaginație bogată când vine vorba să ne creăm așteptări. Deseori acestea sunt utopice, raportând la perspectivele prezentului. Dar suntem încurajați să visăm, tocmai pentru că această stare ne menține ambițioși pe traseul succesului.

Ce se întâmplă însă când viața îți întinde o momeală și te face să crezi că ai ajuns la destinație? Ți se oferă tot ce ai visat vreodată. Ești acolo! Un câștigător! Și acum ce faci?

Unii oameni se opresc sub palmierul visului împlinit și consumă din plin tot ce le oferă insula edenică. Consumă până degradează. Pe insulă apar probleme, pentru că nu se mai produce atât cât era initial, iar cererea este continuă. Toți se revoltă, insula este abandonată, iar tu te întrebi confuz: Ce am ratat? Cum mi-a scăpat succesul din mână?

Ți-a scăpat pentru că nu-l puteai gestiona. Nu era al tău și ar fi trebuit să înțelegi din start asta. Dacă ți-ai fi urmat traseul, onest față de tine însuți, astăzi ai fi fost departe. Dar pentru că ai deviat, sedus de savoarea câștigului rapid, astăzi va trebui să o începi de la zero.

Fii onest cu tine și viața îți va oferi cu aceeași monedă. Poate va fi puțin pentru unii, mult pentru alții, dar va fi mereu exact cât trebuie, pentru cei care merg pe drumul corect.

Gând bun.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com