Bunătatea nu este o boală. Încetați să le cereți celor buni să se trateze

Încă de când eram mică auzeam tot felul de păreri din categoria parenting inconștient de genul: copilul trebuie călit de mic. Nu îi țineți în puf, trimiteți-i la muncă, lăsați-i sa cunoască ce înseamnă foamea, durerea, greutățile vieții.

Astăzi aceleași păreri sunt ușor adaptate la modul de viață cotidian. Vei auzi sfaturi cum să nu-ți ții copilul într-o bulă a valorilor frumoase. Să nu-l dai la școli și grădinițe bune (chiar dacă îți permiți) și la fel de fel de cursuri de dezvoltare și sa nu mai fii atât de selectiv cu mediile cu care interacționează.

De ce? Pentru că odată ieșit de sub protecția familiei, copilul va fi un neadaptat și va primi lecțiile vieții mult mai dureros.

Este o tendință de a lăsa copiii de mici fără repere.

Astfel au încrederea că orice li s-ar întâmpla va fi spre binele lor, ca orice experiență ii va face și mai puternici și mai pregătiți de viață, mi se pare o decizie inconștientă.

Un copil traumat nu e ceea ce înțeleg eu prin integrare. Un copil călit este un viitor adult care nu știe că există și o alta cale prin care se poate învăța, alta decât suferința.

Ca mamă, îmi dau seama ca sunt responsabilă sa creez un fundament sănătos pentru copiii mei. Pot s-o fac doar prin dragoste, încredere, susținere, deschidere. Nu îl voi arunca în gura leului doar pentru ca el să învețe că leii sunt periculoși, asa cum nu ii voi permite să își aleagă singur desenele animate, dacă voi considera ca acestea îi dăunează percepțiilor pe care le are despre viață.

Nu îl voi înscrie la o grădiniță al cărui personal e lipsit de respect, pentru că nu vreau ca acesta să devină un standard pentru el. Lista poate continua la nesfârșit.

Cârcotașii vor spune că voi crește un copil răsfățat. Eu zic ca voi crește un copil care va avea în preajmă modele frumoase, oameni buni, iubitori, respectuoși și educați. Astfel nu va accepta să își coboare standardele într-o bună zi doar ca să se integreze în societate. Ci își va selecta la rândul său cu grijă societatea/comunitatea în care se va simți fericit.

Nu va tolera lipsa de respect, nici răutatea gratuită.

Nu va accepta lângă el oameni toxici și va ști să îi iubească frumos pe cei din viața sa.

Nu va accepta o realitate care nu ii convine, doar pentru că toți au acceptat-o la rândul lor. Va încerca să aducă o schimbare în bine și să influențeze pozitiv ceea ce poate fi schimbat.

Societatea noastră ii cataloghează pe cei buni, pe cei visători, ca fiind naivi și rupți de realitate. E greu să accepți că cineva poate fi bun într-un mod asumat. E așa nu pentru că nu-l duce capul să calculeze riscuri și să citească oamenii. Nu pentru că îi place s-o facă pe bunul samaritean și nici pentru că este puternic îndoctrinat în vreo religie sau cult. Un om cu adevărat bun este așa în pofida a tot ce cunoaște.

E alegerea lui firească.

Pentru că bunătatea i se pare o putere prin care poți influența ce se întâmplă în jurul tău. Și răutatea este o cale – dar nu e calea lui. Și, probabil bunătatea i-a fost conservată și cultivată de oamenii care i-au supravegheat creșterea: un părinte, un profesor, un bunic, un prieten.

De aceea, nu mă grăbesc sa îmi „călesc” copiii. Știu că vor avea tot timpul din lume să vadă și cealaltă parte a monedei, dar îmi doresc sa o facă pregătiți.

Îi las să trăiască cât mai mult în lumea inocenței (a nu se confunda inocența cu ignoranța.) Îi voi învăța despre bine și rău, le voi prezenta lumea în complexitatea ei. Dar de fiecare dată când voi putea, le voi construi o lume frumoasă.

Pentru că știu că au nevoie de aceste resurse, de aceste amintiri, pentru a putea trece ulterior prin toate încercările vieții cu zâmbetul încă pe buze. Cu încredere că totul va fi bine.

Creșteți oameni buni și capabili să fie fericiți. Această lume are nevoie de ei.

Gânduri bune.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com