Ce să faci dacă te-ai îndrăgostit de cel mai bun prieten

Există oare prietenie între bărbați și femei? Tind să cred că da. Dar mai tind să cred că cel puțin într-o situație, ambii prieteni s-au văzut cu ochi de bărbat și, respectiv, de femeie. Pentru că, oricât de mult nu ne-am controla instinctele și gândurile, la pachet cu prietenia pe care o oferim sau ne este oferită vin și scenariile de tipul: ce-ar fi dacă…? Cum ar fi…?

Oricât de absurdă nu ți s-ar părea fantezia, oricât de deplasată de realitatea voastră nu ar fi, ea reușește să te transpună virtual ca femeie într-o poveste cu un bărbat și invers.

Nimic anormal. Fanteziile sunt cele care ne hrănesc eul creator, sunt parte din firea noastră umană, capabilă să viseze, să simtă, să vizualizeze. Totul funcționează, odată ce fantezia ta a fost redusă la ideea că relația voastră se ridică deasupra pornirilor instinctive și se bazează pe alte valori decât cele ale unei relații de dragoste. Dacă suntem în stare să fim coerenți și consecvenți în această relație, nimic nu poate decurge prost.

Totuși, dacă anumite fantezii au plantat în mintea ta ideea că ai alături un bărbat pe care îți dorești să-l cunoști mai mult decât ca pe un prieten, îți va fi greu să continui ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar înainte de a decide să-ți mărturisești sentimentele, evaluează bine situația.

Poate prietenul tău este deja într-o relație fericită, poate se află într-o etapă nepotrivită a vieții sale, poate deja ți-a dat de înțeles că este foarte încântat că sunteți doar prieteni. Ce riști dacă îi spui? Și cât de convinsă ești că nu schimbi o relație trainică pe o fantezie de moment?

Totuși, dacă simți că nu poți face față gândurilor și stării prin care treci și că sentimentul tău de îndrăgostire de copleșește, încearcă să abordezi subiectul. În cel mai rău caz, vei râmâne cu un sentiment de stânjeneală față de un prieten și ambii veți lua distanță pentru a vă face ordine în gânduri, iar în cel mai bun caz, prietenul tău ar putea să înceapă să te privească și el așa cum nu și-a permis să o facă.

Dar oricare dintre aceste scenarii, te vor elibera de povara unui secret și îți vor elibera mintea, pentru a putea reevalua situația mai obiectiv.

Știi care ar fi însă cel mai prost scenariu? Să dezvolți în tine o obsesie pentru un om care contează doar pe prietenia ta. Astfel, vei ajunge să te autodistrugi, să dezvolți gelozie și posesivitate față de un om care nu ți-a promis nimic și, în final, să-ți irosești adevăratele șanse la fericire pe o fantezie căreia nu i-ai dat niciodată aripi, dar care te va arde până la oase.