Atunci când el vrea să se întoarcă, adu-ți aminte de aceste lucruri

În căutarea partenerului potrivit, adesea avem tentația să ne îndoim de alegerile făcute. Nu există relație în care la un moment dat să nu se pună în balanță avantajele și dezavantajele de a fi cu un anumit om. Pe unii această etapă îi face să ia decizii și să încerce altceva.

Altora acest exercițiu le stârnește imaginația și ei decid să cerceteze mai bine împrejurimile. Pentru cei mai asumați, exercițiul reprezintă o hartă care-i ajută să navigheze împreună cu partenerul spre tărâmuri mai însorite.

Când partenerul ia totuși decizia să plece este timpul ca, dincolo de motivele invocate de el, să îți faci propriile concluzii asupra relației. Ce ai greșit tu, ce a greșit el, unde ați greșit ambii și ce ați scăpat din vizor? Perioada ce succede o despărțire îți va oferi indicii concludente despre motivele reale ale rupturii.

De exemplu, dacă imediat după despărțire partenerul tău este într-o nouă relație cu cineva care deja făcea parte din anturajul său, este clar că ți-a ascuns ceva. După anumite experiențe în afara cuplului, unii parteneri decid să mai dea o șansă trecutului. Când e cazul să răspunzi un NU ferm acestei solicitări:

1. Când vrea să se întoarcă pentru că nu a găsit pe nimeni mai bun

A crezut că a vândut vrabia pe o privighetoare, dar s-a înșelat și a ajuns să te aprecieze abia după ce s-a fript. Din păcate, un om care te iubește nu te va lua drept un trecător prin viața lui, nu te va compara cu alte potențiale partenere și nici nu-ți va cere să te modelezi după preferințele sale.

2. Când a înțeles că îi era mai confortabil cu tine decât singur

A înțeles că singurătatea e haină grea și că e totuși mai interesant când ai cu cine împărți viața. O femeie acoperă multe dintre necesitățile unui bărbat, iar în lipsa acestor beneficii, este foarte posibil ca acesta să cedeze tentației de a reveni la starea de confort pe care i-o aducea o relație stabilă.

3. Când cei din jur au făcut presiuni asupra lui

Prin decizia de a se detașa de relația voastră a dezamăgit o mulțime de oameni, care, se așteptau probabil la un alt deznodământ. Și pentru că nu mai poate face față presiunii, a decis că e mai ușor să cedeze din ambiții și pretenții și să mai ceară o șansă. Multe dintre argumentele sale sunt preluate din discursurile rudelor, așa că nu-ți va fi deloc greu să-l detectezi.

4. Când ai aflat că relația voastră nu a fost una onestă nici în trecut

Adevărul iese ușor la iveală. Dacă motivele pentru care s-a despărțit de tine aveau un alt nume sau dacă pentru el relația voastră mereu a fost un caz pierdut în care nu a investit deliberat, nu are sens să accepți împăcarea. Lupul părul își schimbă, dar năravul ba.

5. Când are nevoie de o relație de tranziție

Între timp, el și-a găsit noua mare iubire. Dar și aceea l-a dezamăgit. Așa că se întoarce către tine, unica femeie în care mai are încredere și care i-a demonstrat loialitate. Tu îi vei pansa rănile și îi vei reaprinde dorința de a iubi din nou. Nu neapărat pe tine. Fii atentă și nu te lăsa sedusă de promisiunile și măgulirile emfazate ale acestui personaj.

6. Când după despărțire te-a denigrat și te-a bârfit în fața celor din anturajul vostru comun

Ți-a pus în cârcă despărțirea, a divulgat secretele voastre din intimitate și a făcut glume pe seama vulnerabilităților tale. Ba mai mult, a încercat să-și atragă aliați din cercul prietenilor voștri comuni, pentru a-și păstra imaginea curată. Iar acum, îți cere să uiți tot și să îi ierți slăbiciunea de moment. Problema e că tu deja l-ai demascat și ai înțeles ce favoare ți-a făcut plecând din viața ta.

7. Când e convins că îl vei ierta, pentru că îl mai iubești

El te-a părăsit, dar ce mai contează? Se vede pe tine că îl iubești și că nu ai găsit pe cineva mai bun decât el. Aceasta este mentalitatea omului înfumurat și narcisist, care nu va putea empatiza niciodată cu necesitățile tale de femeie. Din punctul lui de vedere, ar trebui să te mulțumești cu privilegiul de a-i fi iubită și să accepți fără tăgadă oferta. Coboară-l de pe piedestal și dă-i de înțeles că poți trăi mult mai frumos și fără acest titlu suprem.

Gând bun!

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com