S-ar părea că totul merge bine în relația voastră. Primești și oferi dragoste, libertatea fiecăruia este respectată, există discuții și planuri despre viitorul vostru. Totuși, uneori, te cuprinde teama că omul de alături este mult mai bun decât tine.
Îl vezi cât de mult se implică în relație, cât de afectuos îți vorbește, cum reușește să-ți răspundă la întrebări. Ai impresia că, fără el, relația voastră ar fi lipsită de culoare.
Motivul se ascunde undeva în trecut. Ai avut o copilărie în care aveai impresia că de fiecare dată trebuie să dobândești iubirea părinților. Ai fost implicată în relații unde erai nevoită să cerșești iubire, din moment ce partenerul era un indiferent.
Acum te suprinde comportamentul celui de alături. Ai eliminat orice urmă de îndoială în raport cu fidelitatea și planurile de viitor ale iubitului tău. Știi sigură că sentimentele lui sunt sincere.
Poate că sinceritatea și corectitudinea lui te copleșește.
Atunci când el se manifestă, din nou, corect și în beneficiul relației, simți că este cazul să faci un pas înapoi. Să reevaluezi propriul comportament și să faci un efort dublu, de dragul amândurora.
Doar că aceste reacții ar putea fi privite cel puțin drept stranietăți de partener. Te va întreba ce se întâmplă și nu vei avea un răspuns. Vei trăi consecințele unui trecut lipsit de afecțiune și sinceritate.
Dacă continuă să te afli în această poziție, este timpul să schimbi ceva. În primul rând, conștientizează că pe departe nu toate relațiile sunt la fel. Nu toți oamenii sunt la fel. Nici tu nu ești la fel, alături de unii oameni.
Lasă-te condusă de siguranța relației, comunică mai mult cu partenerul despre fricile tale. Cu siguranță te va ajuta, îți va oferi câmpul potrivit de manifestare și degajare a emoțiilor. Fii prezentă în relație, și, pas cu pas, modelează în tine acea umbră a trecutului, până se va risipi pentru totdeauna.
© Sufletisme.ro