Ne încolăcim sufletul în jurul unei povești din trecut, absorbind până la ultima picătură de emoție. Acceptăm fără urmă de îndoială o lecție consumată, acceptăm și omul care a greșit, suntem dispuși să iertăm totul, de dragul unei iluzii. Dar până și iluzia are o limită.
Se întâmplă ca omul în care am avut atât de multă încredere să calce în picioare visul unui viitor comun. După, nimic nu mai e la fel. Nici regretele acestui om nu vor avea efectul scontat. Nici toate promisiunile făcute aproape insinctiv, din teama de a nu pierde cele mai frumoase amintiri.
Pur și simplu vei ști că nu are rost. Aceste cuvinte ambalate frumos nu sunt decât o rătăcire, un refugiu de realitate, o amânare a unui deznodământ clar. Ai vrea atât de mult să fie altfel, să îmbrățișezi din nou, să miroși acel parfum unic, dar…
Acest om nu merită efortul tău, nici lacrimile tale. Rătăcești un timp prin trecut, îți pare rău că te-ai lăsat purtată de valul unei dependențe bolnăvicioase. Dar într-un final ești sigură, ești atât de sigură că acesta este punctul decisiv, că dincolo nimic nu mai poate fi pentru „doi”.
Certitudinea ta are argumente, dovezi. Cum poți să fii lângă cineva care a preferat să fugă, în cele mai decisive momente? Cum să spui din nou „te iubesc” unui om care ți-a rănit atât de mult sentimentele? Cum să ierți, când toată lumea ta a fost distrusă?
Abia mai târziu, după lungi momente de regăsire a propriei ființe, vei ierta. Nu pentru a întoarce un om, ci pentru a-ți oferi liniște și acceptare. Vei refuza să mai suferi, să răscolești amintiri arse de vremi, să calci peste poduri străine.
Vei rămâne imună la durere
Și totuși, de ce nu s-a întâmplat? De ce nu ți-ai ascultat inima, care atât de mult voia să fie aproape de acel om? Știai ce va urma. Știai cu exactitate următorii pași, i-ai recunoscut după același comportament lipsit de demnitate și răspunsuri vagi, goale.
Știai că, din nou, acest om îți va răni inima. Știai că unele greșeli nu pot fi uitate, înlocuite cu alte emoții. Știai că, dintre toate gesturile pe care le-ar putea face, el va alege să te părăsească în cel mai frumos moment. Concluziile sunt pe masă, deciziile sunt firești.
Nu poți rupe din tine, de dragul unei povești trăite unilateral. Nu poți întoarce pagina, sperând că totul va fi altfel, atunci când ultima pagină e plină de ură și indiferență. Nu poți uita de tine, jertfind și cedând de fiecare dată. Până și iubirea are o limită.
Până și cele mai puternice emoții se risipesc în vânt, dacă nu sunt întreținute de atitudinea celuilalt. Atunci când simți că nimic nu mnai are ros, înseamnă că schimbarea nu mai face parte din realitatea de acum, înseamnă că până și ultima doză de încredere a expirat.
Trădarea, indiferența, jignirile, atacurile la persoană, egoismul – toate nu fac decât să indepărteze doi oameni. Ajungi să înțelegi că e mult mai simplu să continui de una singură. Îți va fi greu să accepți această realitate, vei fi nedumerită cum s-a ajuns în acest punct.
După, vei respira ușurată. Vei îmbrățișa libertatea și iubirea de sine. Vei ști că iubirea se simte altfel, fără constrângeri, fără durere, fără regrete. Vei ști că omul tău te așteaptă, atât de mult te așteaptă undeva.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: unsplash.com
