Ce înseamnă cu adevărat expresia „omul meu”

Ne atașăm cu multă ușurință de suflete rătăcite, crezând că alături de ele vom găsi ceea ce nu am avut niciodată. Creăm dependențe, construim relații toxice, doar pentru că într-un anumit moment al vieții nu am știut să trasăm o linie între sentimente sincere și manipulare.

Omul tău. Atât de multă greutate emoțională are această expresie și atât de des o atribuim unor oameni nepotriviți. Omul tău nu este un personaj trecător, dispus să ofere pe jumătate. Nu este nici cel care ignoră dorințele și așteptările tale. Nu îți frânge aripile.

Omul tău nu se va folosi de slăbiciunile tale. Dincolo de aceste interpretări, există starea de bine pe care o trăiești alături de cineva. Există acea chimie, de multe ori inexplicabilă, dar înțeleasă prin fiecare por al pielii. Există sentimentul de „acasă”, unic de felul său.

Trebuie să trăiești mai mult decât o revelație de moment. Trebuie să aveți mai mult decât o comunicare caldă. Această persoană te cunoaște și te acceptă dincolo de aparențe. Îți respectă alegerile, te iubește atât de simplu și puternic. Știe că totul este reciproc.

Amestecăm iubirea pură cu falsa impresie a atașamentului. Nimic mai obositor: să trăiești alături de cineva și să știi că nu are rost. Să oferi tot ce ai mai bun și să nu primești decât reproșuri. Să nu fii înțeleasă, să nu poți gusta din tăcere, în doi.

Să-ți fie ignorate cuvintele. Să te seducă prin multe promisiuni goale. Omul tău nu ar face asta. Cunoscându-te, ar descoperi compatibilități unice, ar ști că această relație și această femeie este o prioritate. Indiferent de valurile create de lumea înconjurătoare.

Există un fel de fi, atât de aproape de inima ta

Există un fel de a-ți răspunde la provocări. Există el, omul capabil să te înțeleagă, așa cum nu a făcut-o nimeni alcineva. Există un fel de a rămâne aproape, atunci când ceilalți se vor îndepărta. Există simple și importante diferențe dintre „omul tău” și „alții”.

Contează să nu te lași prinsă în capcana cuvintelor frumoase, în superficialitatea gesturilor extreme. Iubirea adevărată nu este forțată, construită din aparențe. Iar omul tău este purtător de iubire și de lumină, altfel nu poate fi. Altfel e vorba despre alte stări, alte persoane.

Ai vrea să îmbrățișezi întreaga lume și înțelegi că este suficient să îmbrățișezi omul de alături. Ai vrea să cunoști adevărul și știi că îl vei descoperi în cuvintele lui. Ai vrea să oprești timpul în loc și faci asta, trăind în doi. Frumosul este în mijlocul acestor emoții.

Nu știi dacă vei întâlni acest om. Nu știi dacă până și celei mai apropiate persoane din viața ta ai putea să-i spui „omul meu”. Dar merită din plin să încerci. Merită să te cunoști suficient de bine, încât să permiți unui alt suflet să te cunoască cu adevărat.

Merită să simți aroma acestei vieți, să guști din provocările ei. Vei cădea și te vei ridica mai puternică. Vei suferi și vei învăța lecțiile potrivite. Vei întâlni oameni care se vor folosi de sensibilitatea ta. Nu le vei purta ură. Îți vei face concluziile și vei merge mai departe.

Până vei întâlni acea persoană unică. Omul tău. După, nu va mai conta trecutul, neliniștea și fricile. Va conta momentul trăit în prezent, când totul este atât de simplu, când totul este atât de frumos.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com