Ce se întâmplă atunci când o femeie este nefericită într-o relație

Nefericirea este molipsitoare. În timp, ea devine un imens bulgăre de zăpadă, care se rostogolește și devine tot mai mare. Numai că în loc de zăpadă găsești indiferență, antipatie, chiar și ură. Atunci când tristețea ia loc bucuriei de a fi alături de cineva, totul se prăbușește.

Rolul femeii într-o relație este să aducă acea energie feminină, acea bunătate și acel curaj. Dacă nu va găsi suficiente resurse să alimenteze această doză de energie, o femeie va suferi mult. La început își va suma această schimbare, va lupta pentru ea și pentru omul ei.

Dacă efortul nu este reciproc, dacă omul de alături nici nu remarcă aceste stări defectuoase, femeia se va retrage în propria lume, acolo unde nu mai este soare, nici voință, nici intenție. Va aștepta o zi mai bună, un moment de revelația din partea celuilalt.

Nefericirea este de partea cealaltă a fericirii. Lipsind acele momente care apropie doi oameni, acele clipe de liniște și de regăsire, vor interveni plictiseala și tăcerea. Doi oameni care se înțelegeau perfect vor descoperi că nu mai au despre ce să vorbească.

Tristețea femeii atrage ca un magnet alte emoții negative: oboseala, reproșurile, victimizarea. Rolurile se vor schimba, partenerii vor juca uneori personajul bun, alteori personajul încăpățânat și agresiv. Dar niciodată nu le va fi pe plac ceea ce au.

Nefericirea femeii are în primul rând efect asupra bărbatului. El nu va mai găsi în privirea ei acea energie, acel licăr care îl motiva să facă mai multe, să vrea mai multe. Se va întreba la început de ce se întâmplă asta. Apoi se va resemna, retrăgându-se.

Un cerc vicios, fără învingători

O femeie nefericită înseamnă lipsa căldurii și a afecțiunii în acea casă. Înseamnă doi oameni care merg rătăciți pe același drum, fără să înțeleagă că mai trebuie să se ia de mână, să vorbească deschis despre subiecte importante, să se asculte.

El va fi nervos, furios pe această situație. De multe ori nu va ajunge la esența problemei, preferând să dea vina pe femeie, să o învinovățească pentru toate eșecurile sale. În acest format este imposibil să nu existe o tensiune obositoare, care poate duce la o ruptură.

O femeie nefericită înseamnă pasivitate, lacrimi vărsate pe furiș, o durere care crește în interior. Nimeni nu va accepta să vorbească, pentru că a vorbi în acel moment înseamnă a-ți recunoaște greșeala. „Nu sunt eu de vină”, își va spune fiecare.

Dar nefericirea nu se va opri să asculte de ei. Va aduce și mai multe emoții urâte. Va apărea interpretarea, dușmanul tuturor relațiilor sănătoase. Atunci când o vede tristă și-i spune că ceva se întâmplă cu ea. Devine paranoic, crede că are pe altcineva.

Crede că nu mai este dorit. Ea va explica, fără succes, apoi se va revolta, descoperind în ea femeia puternică, rebelă, dură. Feminitatea și gingășia vor fi uitate în sertarul trecutului. Iată, exemplul perfect de dispariție a atracției, a dorinței de a fi împreună.

Da, cică nu bărbatul trebuie să facă fericită o femeie, cică își poate avea singură de grijă. Dar care este rostul unei relații? Nu pentru a aduce fericire pe chipul celuilalt? Mai ales că, primind iubire și apreciere, o femeie va oferi înzecit.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com