Cum vei înțelege că bărbatul de alături îți merită toată dragostea

Este firesc să spui omului drag că-l iubești, dacă simți asta. Este firesc să faci anumite gesturi în numele iubirii voastre, dacă în mijlocul iubirii există sinceritate. Fără a simți că te forțezi, fără a fi obligat, fără a avea așteptări. Știi că această emoție este reciprocă, deci ai toate motivele să demonstrezi că o meriți.

În primul rând, este respectul. El își va respecta promisiunile făcute înainte de a se implica în relație. Promisiuni făcute sie însuși: să fie demn, să te susțină și să aibă grijă de sentimentele voastre. În timp, respectul va deveni un legământ.

Un fundament al tuturor intențiilor frumoase. Iată de ce omul care te respectă nu-și va permite să-ți vorbească urât, să te umilească. Pentru a fi capabil de această atitudine, e nevoie de o maturitate emoțională, de înțelepcunea unui partener conștient de valoarea relației.

Va fi acolo, va fi prezent. Fără a bifa încă zi petrecută împreună, dar încercând mereu să ajute, să înțeleagă, să țină cont de rolul de partener. Va trece cu brio peste o ceartă, va întâmpina cu încredere un obstacol, se va bucura de realizări.

Îi va fi uneori frică să te piardă, te va îmbrățișa atunci când îți va fi greu, îți va vorbi despre tăcerile lui. Va fi trăi din plin fiecare clipă, cu sinceritate și deschidere, fără a-ți ascunde ceva, fără a încerca să camufleze anumite emoții.

Dacă vei avea nevoie de susținere, o va oferi necondiționat. Dacă îți va fi greu, va empatiza cu durerea ta. Dacă te vei îngrijora față de viitorul vostru, îți va argumenta calm planurile și intențiile sale. Nimic nu va fi incert, instabil.

Astfel va anula orice urmă de îndoială din gândurile tale.

Atunci dragostea ta va deveni și mai frumoasă, crescută pe emoții și gesturi corecte. În acest fel, toată energia voastră va fi orientată spre dezvoltarea unei conexiuni emoționale și nu spre clarificarea unor situații absurde.

El îți va spune de atâtea ori că ești cea mai importantă persoană din viața lui. O viață trăită în doi, o viață frumoasă, cu toate grijile și așteptările ei, dar a voastră. Atunci până și gesturile lui nu vor mai fi înțelese ca o demonstrație, dar ca un moment firesc al poveștii voatre comune.

Va ști să aducă pace în sufletul tău și multă emoție în inima ta. Va ști să-ți asculte neliniștea și să-ți trezească bucuriile. Sună prea siropos sau utopic? Totuși, ce este dragostea, dacă nu o continuă încercare de a transforma emoția în autentic.

O tentativă de a oferi, de a transmite intensitatea propriilor sentimente? Așa poți să îți dai seama în timp dacă are rost sau nu. Dacă acel om își dorește cu adevărat ceva mai mult de la această relație sau are intenții limitate la prezent.

Nu va fi un moment cheie. Nu vor fi anumite etape, peste care să treci și să înțelegi ceva. Va fi viața voastră, trăită frumos. Vor fi o sumedenie de momente, depășite cu grijă și respect. Vor fi și alte momente, născute din admirație și recunoștință.

Atunci vei citi printre rânduri același mesaj: el este omul tău, el cu siguranță merită toată dragostea ta, așa cum și tu vei face tot posibilul să-i meriți sentimentele sincere.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com