Cum vei ști că anume el este omul tău

Vei trece pe lângă mulți oameni buni, care totuși nu-și vor găsi locul în inima ta. Vei trece pe lângă alți oameni, mai puțin buni, cărora le vei oferi o parte din sufletul tău. Nu vei ști la început intenția lor, nu vei ști nici câtă bucurie sau suferință îți vor provoca unii sau alții. Vei alege după instinct, după anumite trăsături și valori pe care le vei considera potrivite.

Uneori vei eșua. Vei regreta că ai permis prea mult, ai oferit prea mult, ai cedat prea mult. Alteori vei rămâne dezamăgită de acea relație, de felul în care evoluează lucrurile. Vei pleca, luând cu tine lecții și amintiri, trăind acea promisiune interioară a unor vremuri mai bune.

Contează să știi ce vrei în primul rând, pentru a-ți permite să speri la o întâlnire cu omul tău, care nu este decât o noțiune abstractă, dacă nu o validezi prin propria atitudine, prin detalii exacte despre caracter, valori, comportament, viitor.

Va fi omul tău atunci când și tu vei fi omul lui. Această compatibilitate o definești în timp, după ce găsești acea chimie între două persoane, după ce vor exista suficiente demonstrații și acțiuni corecte. Tot în timp vei trăi recunoștință sau dezamăgire, această emoție jucând un rol important în confirmarea sau infirmarea sentimentului trăit la început.

Totuși, dacă toți indicatori îți confirmă așteptările, vei simți că ceva se schimbă în felul în care percepi omul de alături. Vei avea certitudinea că ești la locul potrivit, că nimic nu poate perturba acea stare de bine, de căldură și fericire pe care trăiești alături de el.

Vei ști că, în sfârșit, sufletul tău și-a găsit locul

Acel spațiu de încredere și sinceritate, construit pe baza încrederii și sincerității partenerului. Sentimentul de siguranță va crește, vei avea senzația că-l cunoști de o mie de ani, că între voi ziduri sau necunoscute.

Te vei simți o femeie frumoasă alături de el. Acțiunile și gesturile lui te vor convinge că meriți mai mult de la viață, că ai toate motivele să te consideri împlinită, recunoscătoare. Vei putea să-i vorbești despre toate lucrurile nespuse până acum, știind că el te va asculta și te va înțelege.

Ceva se va schimba între timp. Tu vei deveni mai sigură, el mai hotărât. Discuțiile vor atinge și subiecte precum viitorul, familia, copiii. Vei ști că direcția este cea corectă, că viitorul este sigur. Că alături de el vei putea oricând să-ți construiești o familie.

Omul tău nu va apărea din întâmplare. El va fi suma lecțiilor învățate, a valorilor și a deciziilor corecte. El va fi reflecția gândurilor tale sincere. Tu vei fi suma lecțiilor și a valorilor lui. Vei fi reflecția gândurilor sale sincere. Și împreună veți descoperi o lume a voastră, plină de sinceritate și de dragoste.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com