De ce trăind o viață cu accentul pe tine, îi faci fericiți și pe cei din jurul tău

Mulți dintre noi asociază iubirea de sine, munca asupra propriei persoane și investițiile în propria personalitate cu narcisismul. Gândim că toate aceste lucruri țin de oamenii aroganți și fixați în mod inadecvat pe propria persoană.

Că o viață nobilă se construiește doar prin dăruire și sacrificiu. Dar firește că, crezând asta, noi ignorăm o perspectivă cu adevărat funcțională asupra vieții.

E vorba despre trăirea unei vieți cu accentul pe sine.

Acest lucru, într-adevăr, presupune concentrare maximă asupra sinelui, dar nu într-un mod rău sau dăunător altora. Ne concentrăm pe noi înșine, muncind zilnic asupra traumelor noastre nerezolvate, conexiunii noastre cu sinele, dar și calității relațiilor noastre cu ceilalți. Învățăm treptat o grămadă de lucruri esențiale despre noi.

Ne dăm seama ce ne place și ce ne dezgustă. Ne identificăm comoara lăuntrică, dar și totalitatea carențelor emoționale. Înțelegem, în sfârșit, cine suntem și cine ne dorim să devenim. Și asta ne aduce atât de multă satisfacție existențială și sens încât eventual iradiem doar energie pozitivă, frumusețe fizică și spirituală.

Calitatea vieții noastre se schimbă radical odată cu abordarea responsabilă pe care o preluăm asupra propriei noastre existențe.

Această calitate a vieții este, totuși, extrem de dificil dobândită.

Prin suișuri și coborâșuri emoționale constante. Prin durere și dezamăgire uneori. Dar, cu siguranță, și prin prisma a foarte multă iubire și compătimire sănătoasă a sinelui.

Din nou, chiar dacă această abordare poate fi percepută ca fiind una egoistă, ea nu este, de fapt. Ea nu vine să ne izoleze de la ceilalți sau să ne facă mai meschini și superficiali.

Dimpotrivă, ea vine să ne îmbunătățească conexiunile cu întreg universul. Prin ea învățăm să acceptăm doar oameni de calitate în sufletul nostru, să fim empatici și binevoitori cu toți cei care ne înconjoară, să iubim cu adevărat, fără rețineri și frici.

Și asta pentru că doar un om care se iubește pe sine poate iubi cu adevărat pe altcineva. În caz contrar experimentăm orice sentiment, dar nu iubire. Cel mai des confundăm iubirea cu afecțiunea, atașamentul emoțional sau codependența. Aceste lucruri nu țin de iubire, ci de sacrificiu, într-o măsură sau alta.

Și e important să înțelegem că nu trebuie să ne sacrificăm propria bunăstare pentru binele altora. Făcând asta, renunțăm la noi, la tot ce ne reprezintă și ne face fericiți și treptat – ne stingem flacăra lăuntrică.

Învățăm să iubim, să apreciem și să păstrăm relațiile cu alții doar construind o relație sănătoasă cu noi înșine!

© Sufletisme.ro