Trăim într-o epocă suprasaturată cu responsabilități, ambiții, aspirații și stres. Trăim de la un scop la altul și nu încetăm să ne planificăm fiecare pas. Muncim din greu, pentru a ne susține familiile și pentru a ne traduce vocația în realitate. Dezrădăcinăm carențe emoționale, creștem și ne autodezvoltăm.
E incredibil gradul de presiune căruia trebuie să-i facem față în fiecare zi. Și pe lângă toate astea, mai trebuie să facem loc și oamenilor dragi și experiențelor din afara muncii. Trebuie să jonglăm cu zeci de roluri și obligații, fără a ne prăbuși.
Viața chiar poate fi profund extenuantă uneori.
Nu trebuie să ne blamăm pentru oscilațiile emoționale, momentele de deprimare și demotivare care o acompaniază. Sunt firești și reprezintă un răspuns al psihicului și corpului la suprasolicitarea din exterior.
Totuși, e important să prindem momentele în care acea oboseală întrece limitele; când se transformă în ardere emoțională și ne lasă fără resurse psihologice pentru a menține echilibrul lăuntric. În caz contrar, ea ar putea evolua într-o depresie sau într-o boală psiho-somatică.
E responsabilitatea noastră să ne protejăm de stres și de toate trăirile negative asemenea lui. E responsabilitatea noastră și să dezrădăcinăm tot ce ne încalcă limitele personale și ne fură timpul. E responsabilitatea noastră să ne relaxăm cu adevărat, să facem loc practicilor de conexiune cu noi înșine și să lăsăm la o parte toate obligațiile lumești.
Știu că mulți dintre noi, cei ambițioși și determinați să-și creeze o existență semnificativă, nu prea știu să pună pauză pe muncă. Ei știu doar de cuvântul ,,trebuie” și adesea neglijează cuvintele ,,vreau” și ,,am nevoie”. Ei își crează o dependență nesănătoasă de muncă și de obligațiile casnice și uită de ei înșiși.
Astfel de oameni se simt foarte des vinovați pentru timpul pe care-l petrec în propria companie, fără a face ceva productiv sau eficient. Munca e slăbiciunea lor, de aceea ei pot fi manipulați foarte ușor prin ea. Firește că e toxică această abordare existențială a lor.
Ea nu le permite să-și trăiască viața din plin, cu tot potențialul ei.
Dacă simți că ești o astfel de persoană, e cazul să te oprești în sfârșit! Realizează că odihnindu-te și reîncarcându-te emoțional uneori nu pierzi nimic, dimpotrivă – câștigi. Câștigi armonie lăuntrică, calmitate, relații de calitate cu cei dragi și echilibru.
Nu ezita să-ți revizuiești prioritățile și limitele personale. S-ar putea ca setarea lor incorectă să-ți fure fericirea fără să-ți dai seama. Și nu uita să te oprești uneori pentru a fi prezent cu adevărat la tot ce ți se întâmplă.
Viața ta nu va fugi de tine. Ea îți aparține!
© Sufletisme.ro
