Despre femeile cărora nu le mai este frică să riște, să iubească, să se bucure de viață

Vine un moment în viața unei femei, când toate lucrurile superificiale sunt eliminate, când rămâne doar stima de sine și pofta de viață, când libertatea contează mai mult decât orice.

Nu vârsta este factorul care influențează în mod decisiv asumarea acestui statut. Sunt femei care la 20 de ani au reușit să găsească formula propriei fericiri și femei care abia după zeci de ani reușesc să se detașeze de povara unui trecut și să trăiască liber.

Dar toate experimentează aceeași stare de bine, acel happy end al emoțiilor, când tot ce se întâmplă în exteior nu mai poate influența lumina și căldura din suflet. Sunt femeile care au încetat să le fie frică: frica să riște, să exploreze lumi și povești noi, să se schimbe, să lase în urmă oameni sau să iubească total omul din prezent.

Frica a fost înlocuită cu încrederea în sine, cu fericirea de a descoperi ceva nou și curajul de a trăi altfel, nu după cum spun cei din jur. Aceste femei vor ști ce vor, deci vor ști și să-și apere drepturile, valorile, dorințele. Nu se vor ascunde de imprevizibil, vor înfrunta fiecare greutate a vieții cu seninătate.

Ele sunt femeile soare din viața unui bărbat. Femei care vor iubi total, care se vor arunca în mijlocul pasiunii fără a regreta câtuși de puțin. Nu o vor face orbește, experiența le va spune cine este de încredere și cine nu.

Din viața lor vor lipsi scenele și reproșurile în adresa partenerului, pentru că vor sigure că el este omul potrivit. Atunci când siguranța va dispărea, pur și simplu vor pleca. Demnitatea proprie va fi mai importantă decât iluzia unei relații funcționale.

Ele se vor bucura de viață, din plin, în fiecare zi

Vor trăi viața ca o provocare, ca o ultimă manifestare a bucuriei. Vor fi empatice cu oamenii care le vor merita susținerea. Nu se vor rușina să plângă în fața omului drag, să vorbească despre lucruri mai complicate, despre adevăruri dureroase.

Oamenii din jur le vor aprecia pentru frumusețea lumii interioare, atât de vie și de bogată în experiențe minunate. Pe bună dreptate vor fi considerate unice, irezistibile. Prezența lor va fi imediat remarcată, atitudinea lor va fi apreciată.

Ele vor înceta să trăiască după niște reguli absurde, impuse de oameni străini poveștii lor. Își vor crea propriile principii de viață, dar nu se vor opri la ele. Vor trăi nebunia vieții, atunci când vor avea toate motivele să facă asta.

Sunt femeile care și-au construit o lume, din care vor lipsi părerile de rău și frica. Ele pur și simplu trăiesc fericirea, ele sunt fericirea. Își găsesc drumul în viață, chiar și atunci când pare imposibil. Găsesc motive să zâmbească provocărilor, indiferent de orice.

Ele sunt femeile-soare, care luminează viața altora prin prezența lor. Ele sunt femeile-creatoare, care inspiră și transformă locul, omul, lumea. Ele au uitat ce înseamnă regretul, dezamăgirea, trădarea. Fiecare om și fiecare întâmplare este o lecție.

Ele trăiesc aici și acum, fericite de ceea ce au, recunoscătoare vieții, iubitoare de frumos.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com