Dragostea e un joc în care, dacă te crezi invincibil, pierzi. Dragostea nu are miză, ea are traseu fără hartă. Dacă te crezi atotștiutor, pierzi. Iarăși. Secretul e să fii un veșnic învățăcel. Să dai și să primești fără pretenția de a înceta vreodată. Dacă te obosește procesul, e semn că gândești mai mult decât trăiești. Dacă te rănește, e semn că gândești prea puțin pentru cât oferi.
Dacă te distruge… e semn că ai vândut-o pe bani puțini orgoliului. De ce cred asta? E simplu. Dragostea nu este o emoție distructibilă. Niciodată. Unicul om capabil să ne distrugă suntem noi înșine, atât de mari, atât de aroganți, încât nu ne mai dăm seama când am redus dragostea la egoism, la orgoliu, la o miză, la nimic.
Ții minte? Când ne-am cunoscut încercam să fim totul unul pentru altul. Și eram suficienți. Iertam ușor, cedam repede, nu rezistam despărțirilor, voiam să cunoaștem totul unul despre altul.
Apoi am înțeles că suntem doar oameni și că pe lângă tine și mine roiesc încă mii de alți oameni care ne-ar putea adduce senzațiile acelor prime descoperiri.
Tu te jucai cu alte femei, pretinzând că nu faci decât să socializezi și să-ți menții tonusul social. Eu flirtam discret cu cei care sesizau vulnerabilitatea relației noastre și îmi întindeau un covor de complimente și gesturi gentile.
Tu îți ocupai timpul privindu-le analitic chipurile în poze, pentru ca seara să revii la mine mândru că ai făcut o alegere bună. Eu apreciam și îmi ziceam că am un băiat cu gusturi bune. Ping-pong. Jocul nevinovat al orgoliilor.
Repriza finală. Tu ieși cu ea la o cafea. Din curiozitate de data aceasta. Vrei să știi dacă poate meriți mai mult și mai bun. Eu te simt. Dar tac. Nu mă umilesc să admit acest ceva ca fapt al realității noastre perfecte. Mă dichisesc la maxim. Ies si eu cu un el cu care mai aveam fantezii prin somn încă de demult. Poate și eu pot mai bine. Poate si eu pot mai mult. Îl sărut. Îngheț. Te sun. Să-ți spun.
Asculți. Dar e deja prea mult orgoliu și prea puțină dragoste. Mă huidui și mă cerți și-mi spui să te uit. Îmi spui că ești profund rănit, dezamăgit și dezgustat de mine. Dar uiți să-mi zici că tu deja de-o lună-două-sau chiar trei… ești doar al ei.
Și nu mai ai loc de mine. Decizia îți aparține. Pentru că eu, la rândul meu, aleg de azi doar pentru mine.
Noi nu ne-am meritat iubirea. Noi ne-am jucat cu focul ei. Și am vândut-o. Pentru cine? Pentr-un orgoliu de doi lei.
© Sufletisme.ro
