Se spune că durerea te face mai puternică. Că toate relațiile eșuate te învață ceva. Că ești suma emoțiilor, a oamenilor cu care te-ai intersectat. Dar ce faci atunci când rănile emoționale sunt prea adânci, când comportamentul omului de alături trece dincolo de limite?
Unii ar spune că așa se construiesc relații adevărate, prin cedare și resemnare. Prin transformarea relației în deprindere și atitudinea omului drag – în acceptare. Însă atunci când demnitatea ta este afectată, când respectul lipsește, orice argument nu are valoare.
Să spunem că ești cu cineva. La început totul pare firesc: vă cunoașteți, faceți acel schimb primar de energie, găsiți anumite subiecte comune. Încerci să descoperi anumite nuanțe, nu toate îți sunt clare, dar îți spui că timpul le va pune pe toate la locul lor.
În timp, te atașezi de acest om. Poți într-o zi să te privești în oglindă și să-ți spui că el te face fericită. Că acolo este locul tău, că în brațele lui te simți acasă. Poate că este mai modest în manifestări emoționale, poate că nu ți-a spus niciodată „te iubesc”.
Dar de ce să deranjezi această poveste cu remarci prea subiective. De ce să oprești acest val plin cu energie, cu nebunie, cu euforie. Trăiești omul și cu asta spui tot. El vine și pleacă, te provoacă și te lasă rece, te cucerește și o face pe indiferentul.
E un joc, îl accepți, îl amesteci cu jocul tău. Dar la un moment dat acea voce interioară intervine prea mult. Îți tot spune că, totuși, nu așa arată o relație sănătoasă. De ce nu se afișează cu tine în spațiul public? Sau, dacă o face, de ce te tratează astfel?
În tine e o luptă între a rămâne și a lua o decizie
Uneori câștigă atașamentul, alteori învinge realitatea. Până în acel moment cheie, când toate limitele au fost depășite. Ai învățat de la experiențele din trecut cât de importante sunt aceste limite. Ai învățat să miroși, să simți un trădător, un laș, un indiferent.
Jocul este interesant, atât timp cât se respectă regulile, atât timp cât aceste reguli sunt create de ambii. Odată înclinată balanța în favoarea celuilalt, ești gata să reacționezi. Știi prea bine unde va duce resemnarea ta, unde te vor purta pașii, trăind o dependență.
Lipsa de iubirea trebuie să provoace o reacție. Acest „trebuie” este o condiție personală, pe care ți-o asumi de la bun început. Nu percepi ideea să fii lângă cineva din obișnuință, din milă sau din acest atașament creat în timp. Respiri iubirea.
Iar omul de alături este în viața ta nu pentru a-ți testa limitele, ci pentru a te face mai fericită, într-un fel anume. La rândul tău, simți și vrei să trezești emoții frumoase în inima partenerului. Totul se întâmplă din dragoste, pentru că din obligație ar fi absurd.
Nu vei accepta să implori atenție, gesturi. Anume că iubirea este cea care trezește în om dorința de a aduce bucurie, de a face gesturi, de a fi atent la detalii. Fără iubire, totul se întâmplă mecanic, punctual, de parcă ați fi două mașinării ce respectă un parcurs.
Fără iubire, intervine manipularea, posesivitatea, durerea, lacrimile, rănile emoționale. Atunci când atingi acea limită, nu lăsa loc de interpretări, de „altă dată”. Nu există altă dată, atunci când celui de alături nu-i pasă.
© Sufletisme.ro
Sursa foto: unsplash.com
