Semne că el vrea să se despartă de tine, dar nu îndrăznește să-ți spună

Poate că nu-ți va vorbi direct despre asta. Motive vor fi diferite: va avea remușcări, îi va fi teamă de reacția ta, va încerca să amâne acest deznodământ, crezând că lucrurile se vor rezolva în timp. Dar anume în acest timp convigerea lui va deveni tot mai puternică.

Pur și simplu nu se va mai regăsi în povestea voastră. A venit momentul să pună punct și să meargă mai departe. Nu va ști însă ce reacție poți avea tu. Poate că te-a suprins în anumite momente mai tensionate și știe cât de imprevizibilă poți fi.

1. Nu mai este la fel de implicat. În trecut, venea cu inițiative, te provoca să te autodepășești, să vrei mai mult. Îți spunea că doar împreună veți reuși. Era conștient de anumtie probleme ale relației și încerca să le găsească o soluție. Îl știai acolo, alături de tine.

Acum nimic nu mai e la fel. A dezvoltat o antipatie față de propuneri spontane. Nu mai vrea să experimenteze alături de tine lucruri noi. Este obosit de cele mai multe ori, sau ocupat cu alte treburi. Preferă să aștepte o nouă zi, în loc să acționeze imediat.

2. Tot mai puțin timp petrecut împreună. La început, puteați vorbi cu orele, fără să vă plictisiți. Sau să vă plimbați la fel de mult, să explorați locuri noi. Acum până și acele filme sunt privite pe jumătate, verificând constant telefonul, plictisit.

Îl provoci să ieșiți împreună, îți spune că nu are timp. Dacă acceptă, mereu este grăbit, aproape nici nu te privește în ochi, îți oferă un sărut în fugă. Simți o răceală constantă, un fel de a-ți spune că nimic nu mai este la fel. Provocările nu-și au locul.

3. Critica a luat locul susținerii

Dacă până nu demult te lăuda de fiecare dată, era fanul tău numărul unu, acum preferă să critice și apoi să se îndepărteze. Devine agresiv de fiecare dată când insiști să te ajute mai mult, să se implice mai mult. Îți reproșează că exagerezi, că nu știi ce vrei.

Apoi își dă seama că a greșit, cerându-și scuze. Dar până și scuzele sunt seci, banale, aruncate la repezeală. Preferă să nu-ți vorbească, să reducă totul la tăcere. A început să evidențieze tot mai multe lucruri care nu-i plac la tine, deși în trecut anume pe ele le adora.

4. Romantismul a dispărut. Ai și uitat când ai primit ultima dată o floare din partea lui. Preferă să-ți ofere bani, să-ți cumperi singură un cadou. Uneori chiar și uită o dată importantă pentru voi. Atunci când te revolți din cauza acestui comportament, ridică nedumerit din umeri.

De parcă ți-ar spune: „doar această atenție pot să-ți ofer, nu insista”. La un moment dat uită complet de îmbrățișări, de gesturi tandre. Nu are timp pentru ele, sau nu are timp pentru tine. Nu-i prea pasă ce concluzie îți vei face, sau de cât de mult vei suferi.

5. Este resemnat cu ideea despărțirii. Știe că nimic nu mai poate fi schimbat. A luat în sinea lui această decizie și nu este dispus să cedeze. Dimpotrivă, te provoacă să ajungi singură la o concluzie, manifestând interes pentru alte femei, oferindu-ți motive să cedezi.

Firește, fiind alături de cineva, chiar și atunci când nu mai vrei să fiți împreună, soluția nu este tăcerea. Este mult mai potrivit să vorbești despre asta, să explici, omul de alături merită să afle răspunsuri.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com