Uită de mine când mi-e bine, dacă nu îmi ești aproape când mi-e rău

Am nevoie de alți oameni, am nevoie de suflete care să îmi vegheze lumina de la capătul tunelului. Care să mă încarce cu o energie nebună, capabilă să răstoarne munții sau pur și simplu să mă facă mai împăcată cu lumea. Aș putea să le ofer lor toată nebunia și liniștea mea.

Dar nu voi accepta să las ușa deschisă pentru primul invitat, pentru personaje întâmplătoare. Chiar și dacă este vorba de omul pe care îl iubesc. Mă respect prea mult, cât să stabilesc limite clare între dependență și sentiment, între atașament bolnăvicios și dăruire.

S-au obișnuit atât de mulți să profite de slăbiciunile altora, să se folosească de toate resursele lor, ca mai apoi să părăsească arena fără remușcări. Ba mai mult, tot ei vor fi cei care vor acuza pe nedrept, vor arăta cu degetul, se vor identifica cu statutul de victimă.

Este inutil să oferi totul celui care nu îți oferă nimic în schimb. Se spune că dragostea este necondiționată. Că, iubind, nu mai ții cont de nimic. Totuși, mereu va exista o relație cerere-ofertă, deci mereu va fi ceva de oferit și ceva de solicitat de la celălalt.

Poți ignora indiferența o zi, zece, o sută. Dar oricum vei ajunge în acel moment de răscruce, când nu vei mai accepta o relație profitabilă doar pentru celălalt. Vei dori să-ți asumi mai mult, să depășești anumite bariere. Te vei întreba dacă ai cu cine să faci asta.

Atunci, de ce să irosești timp prețios? Te implici într-o relație, fiind sigură că are rost, sau cel puțin că merită să încerci. La primul semnal că lucrurile nu stau atât de bine, iei atitudine. Comunici, pui întrebări, ceri răspunsuri, stabilești acele limite.

Demonstrezi că te respecți

Iată de ce, dragul meu, nu voi accepta un rol provizoriu, doar pentru a-ți satisface așteptările sau dorințele. Nu mă vei convinge cu declarații înfloritoare, cu promisiunea unei zile de mâine care va fi altfel. ”Altfel” trebuie să fie acum, în caz contrar de ce mai suntem împreună?

De ce mai forțăm lucrurile? Vreau stabilitate și empatie, vreau curaj și atitudine. Cer prea mult? Depășesc limite? Nu știu despre ce vorbesc? Dacă răspunsul tău este da, atunci nu ești decât un imatur emoțional, incapabil să înțeleagă rolul unui bărbat într-o relație.

Uită de mine când mi-e bine, dacă nu îmi ești aproape când mi-e rău. E simplu. Sună egoist? Nu, din moment ce aceeași atitudine o poți avea și în raport cu mine. Totul este reciproc, suntem pe același drum al vieții. Dacă ne intersectăm, e minunat.

Dacă nu, asta e. Dar nu-mi cere să fac sacrificii în plus, atunci când tu provești indiferent la emoțiile mele. Nu insista să te las în inima și în casa mea, atunci când vrei tu. Nu așa funcționează lucrurile. Iar într-o relație sănătoasă lucrurile trebuie să funcționeze, corect?

Dacă ceva nu merge, reparăm. Dar o facem împreună, privind în aceeași direcție, având aceleași scopuri. Îmi spui că nu te înțeleg? De ce nu mă faci să te înțeleg? De ce nu mă provoci la discuții înțelepte, despre prezent și viitor? De ce nu-mi ești alături?

Scuzele sunt inutile. Regretele la fel. Cel care își dorește o relație sinceră, nu cedează și nu își asumă un rol de suprafață. Este alături de partener, la bine și la rău. În caz contrar, concluziile sunt atât de simple.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com