De la o discuție în contradictoriu la o ceartă e doar un pas. Doar tu, ca participant, îți poți asuma rolul de moderator și poți să desenezi traiectoria potrivită, în așa fel încât discuția să fie productivă și nu distructivă.
Iată 5 reguli importante de respectat în cuplu, pentru ca o banală ceartă să nu ducă la despărţire:
1. Nu uita cine este interlocutorul și ce înseamnă el pentru tine
Înainte de a te avânta într-o ceartă, asigură-te că înțelegi care este miza discuției în contradictoriu. Care este scopul și ce nu-ți dorești să se întâmple, care sunt limitele tale și ale interlocutorului, care sunt sensibilitățile și tabu-urile relației voastre. Din moment ce îți cunoști partenerul și îți dorești să discuți constructiv cu el, ai grijă să nu depășești regulile de bun-simț, de respect și, în același timp, să nu calci pe becurile care ard și potențează relația voastră.
2. Oprește-te la timp
Dacă dintr-o discuție te-ai trezit într-o ceartă, este din cauză că cineva dintre voi a modificat tonalitatea conversației printr-o replică mai acidă, printr-o privire mai intensă, prin tonul vocii mai ridicat, printr-un reproș sensibil, printr-o acțiune sau inacțiune. Oricare ar fi declanșatorul, el poate fi dezactivat, dacă readuci discuția în zona anterioară – cea a discuției obiective și constructive. Dacă simți însă că partenerul tău este mult prea înfierbântat, amână discuția. Nu lăsa cearta să degenereze într-un schimb de replici dureroase cu efecte irevocabile.
3. Păstrează o singură linie de subiect
În dorința noastră de a demonstra că avem dreptate, suntem predispuși să scoatem pe masă orice argument care ne-ar valida părerea. Astfel o banală discuție despre schimbarea unei draperii poate traversa domenii precum psihologia umană, vacanța de acum trei ani, părerea față de ruda X și educația copiilor până ajunge să explodeze. Moderează conversația în așa fel încât să nu existe mai mult decât un subiect de dezbatere. Astfel veți ajunge mai rapid la un rezultat și, în plus, veți evita să puneți gaz pe foc.
4. Nu-ți instiga partenerul
Știm cu toții că există persoane cărora le place să se certe, ambiționați prin temperamentul lor vulcanic. Dacă ții la relația voastră, nu-ți provoca partenerul să scoată tot ce are mai rău din el. Dimpotrivă, încurajează-l să fie înțelept, adu-l într-o zonă calmă și prietenoasă. Dezarmează orice atac și vei avea parte de o comunicare armonioasă. Nu putem schimba un temperament, dar putem încuraja un caracter frumos.
5. Analizează starea partenerului
Deseori provocăm o ceartă din lipsă de resurse și din cauza cumulării de stres. Dacă simți că ești atras într-o asemenea discuție, abandoneaz-o. Miza acesteia nu este rezolvarea unei probleme, ci izbucnirea unor frustrări personale. Ajută-ți partenerul să se relaxeze și oferă-i sprijin. La fel, nu te certa cu oamenii în stare de afect, în stare de ebrietate, etc. Pentru o discuție e mereu nevoie de doi oameni cerebrali.
Gânduri bune!
Sufletisme.ro