Citește asta dacă cel puțin o dată în viață ți-a fost teamă că nu îți vei mai întâlni jumătatea

Fiecare om, în esență, vrea să iubească cu adevărat și să aibă alături omul iubit. E starea firească a lucrurilor, e chintesența fericirii. Până și cei care nu cred în regăsire, în karmă, în suflete-pereche sau destin.

Până și ei așteaptă un om plăcut și cald care să le vorbească după o zi obositoare, care să-i țină de mână atunci când le este greu și să împartă din bucuria lor, atunci când e totul bine.

Este o stare firească, incontrolabilă, determinată de firea omului de a nu trăi în singurătate. Cu toții își doresc asta. Sau cel puțin visează. Sunt oameni care caută o viață întreagă dragostea și nu o mai găsesc

Ei uită că goana după iubire le schimbă emoțiile, le seacă din energie și ajung într-o zi să devină dependenți de cineva, răpuși la jumătate de drum și cu ochii în lacrimi.

Atunci dragostea pură, trăită unilateral, îi orbește. E ceea ce afirmă și psihologii: e bolnăvicios să fii dependent de cineva, conștientizând asta și în același timp acceptând starea pasivă a lucrurilor.

Dragostea posesivă te face moale, te lasă mut în fața realității și nu-ți permite să accepți altceva decât clișee sentimentale. Pe când iubirea trăită conștient, matur, este altceva.

Din dragoste ai intenția să-l faci pe cel de alături mai fericit

Din dragoste te apropii sufletește de el și tot din dragoste încerci să vezi ce vă leagă și cum ați putea continua relația. Pentru că iubești și pentru că vrei să contruiești mai departe. Dragostea te provoacă să treci dincolo de imposibil, dar oare tot ea te face să revii înapoi?

Ce-ai face dacă ai ști că nu vei simți niciodată ce este dragostea? Te vei schimba? Te vei resemna? Ți-ai lua concediu pe jumătate de an, ai călători mai mult, te-ai orienta spre dezvoltarea personală?

Uneori nu se întâmplă nici asta. Ideea că cineva, cândva îți va iubi toate neajunsurile depășește dorința de a fi mai bun. Iar principiul a două jumătăți care devin un tot întreg ne îndeamnă să evoluăm.

Dacă nu am avea teama că vom muri în sigurătate, în fața noastră s-ar deschide noi orizonturi. Ne putem autodepăși numai atunci când trăim senzația deplină a libertății, iar libertatea absolută nu există în dragoste.

Pe lângă asta, nimic nu se compară cu sentimentul de a fi îmbrățișat de omul drag, de a te simți în siguranță acolo. Oamenilor le este frică de libertate și prin natura lor își doresc să fie dependenți de cineva. Chiar dacă vor suferi.

Totuși, dragostea nu trebuie să te constrângă la ceva, pentru că în acest caz nu e dragoste. Tot mai des devenim martiri, iubind bolnăvicios, uitând de noi, așteptând o iubire universală și ignorând gândul că nimeni nu este ideal.

Nici tu nu ești. Nici eu nu sunt

Acceptarea și dorința de a fi mai bun pentru o relație reușită sunt două laturi ale unui echilibru perfect.

Ești obligat să te iubești pe tine. Să iubești și să fii omul pe care l-ai iubi. Scoate din tine tot ce e mai bun. Stoarce până la ultima picătură de inspirație. Trebuie să te oprești să aștepți pe cineva care te-ar schimba.

Fii omul pe care îl aștepți. Trebuie să prețuiești ce se întâmplă cu viața ta. Trebuie să te oprești să cauți jumătatea ta și să fii tu un tot întreg. Un om împlinit.

Atunci, de-ți va fi într-o zi teamă că niciodată nu-ți vei întâlni jumătatea, vei ști – ce este al tău e pus deoparte. Pentru că tot ce ține de tine ai făcut, pentru că poți iubi cu adevărat.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com