Cum poți să faci un bărbat cu adevărat fericit

Dacă mai crezi că bărbații sunt complicați, reci, duri și fustangii, să știi că nu este chiar așa. Cel puțin nu toți bărbații sunt așa. Cu siguranță nici omul pe care îl iubești și alături de care vrei să fii fericită.

De cauți dragoste și o găsești în brațele lui, de cauți înțelegere și o găsești în cuvintele lui, de vrei să trăiești nebunia și liniștea alături de un om drag și acel om drag este el, de ce să nu gândești reciproc și să vrei să-l faci fericit? Cum? Depinde de tine și de el.

Tu doar fii sinceră. Lasă toate interesele, prejudecățile, dorințele ascunse și treci pragul inimii lui fiind sinceră. Și lui îi plac săruturile, căldura unei îmbrățișări.

Susținerea într-un moment mai greu, trăirea unui sentiment pe care nu l-a mai simțit acolo, în inimă. El te vrea femeie adevărată, conștientă de valoarea relației, dispusă să construiești, în loc să critici.

Cuceritoare uneori, doamnă în alte momente, sensibilă sau alintată, cuminte sau mai rebelă, dar conectată la o lume comună. El vrea să aibă grijă de tine. Dacă te iubește cu adevărat, în acest fel va avea grijă de propriul suflet.

Tu doar să fii. Sinceră și iubitoare, să fii lângă el. Să fii mereu aproape, empatică și grijulie, asumată și dorind de fiecare dată binele relației. Fii aproape de inima lui, fii dispusă să te gândești cu seninătate la viitor.

Iubește sincer

Un bărbat nu are nevoie de multe lucruri de la o femeie pentru a fi fericit. Trebuie să știi să le oferi și să vrei asta. Să trăiești fiecare zi responsabil, înțelegând că doar prin implicare poți crea.

Cum să faci un bărbat fericit? În primul rând nu încerca să te crezi superioară lui și nu-l face să se simtă străin alături de tine. Nu te complica. Nu încerca să pari a fi ceea ce nu ești.

Fii naturală, fii femeie. Și cel mai mult, fii alături. Nu pleca la fiecare moment mai complicat, la fiecare necunoscută pe care o descoperi. Dacă îți pasă, rămâi. Dacă îți pasă, cauți alături de el o soluție.

Nu lăsa incertitudinea să pună stăpânirea pe mintea și sufletul vostru. Adu iubire în sufletul său, prin căldura inimii tale, prin cuvintele tale sincere, prin responsabilitate.

Nu minți, crezând că în acest mod vei atrage mai mult. Va fi o emoție de suprafață, temporară, care se va sfârși rapid. Rămâne în timp adevărata iubire, rămân adevăratele sentimente.

Fii mereu acolo, lângă inima lui. Și atunci vei cuceri sufletul său pentru totdeauna.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com