Felul în care săruți un bărbat îi va spune totul despre sentimentele tale: 10 tipuri de sărut

Uneori ai vrea să-l săruți și să-i transmiți prin gestul tău cât de mult îl iubești. Uneori îți manifești afecțiunea în acest mod, sau recunoștința față de el. De cele mai multe ori, te lași purtată de valul pasiunii, de nebunia atingerii, de felul în care vă contopiți sufletele.

Dar sărutul nu este doar despre atingeri. Poți transmite foarte multe mesaje, în dependență de durată, intensitate, poziție, limbaj corporal, intenție. Sărutul tău va fi interpretat, perceput într-un fel anume, drept urmare și răspunsul său va fi diferit.

1. Sărutul pe buze. Versiunea clasică a sărutului, atunci când îi atingi buzele cu buzele tale și-l conectezi la emoția ta. Poți să-ți încolăcești mâinile după gâtul său, poți să-ți lași capul pe spate, poți să-i șoptești între timp un mesaj pasional, contează să fii autentică.

2. Sărutul franțuzesc. Trăiești nebunia momentului, o faci într-un mod foarte atrăgător. Conexiunea este mult mai puternică, te lași purtată de valul iubirii. Durata acestui sărut va conta la fel de mult ca intensitatea lui: puteți să pierdeți noțiunea timpului sărutându-vă.

3. Sărutul de dimineață. Acel sărut plin de dragoste și afecțiune, pe care îl oferi omului drag. El îți va răspunde sincer, transformând respectivul gest într-o tradiție a relației voastre. Vrei să-i oferi din primele clipe ale zilei un motiv de bucurie.

4. Sărutul pe spate. În momentele voastre de intimitate, sărutul pe spate transmite un mesaj foarte personal. Îi atingi pielea, te conectezi cu mirosul lui, cu energia corpului său. Fiecare atingere exprimă căldură și pasiune. El te simte aproape, el te vrea aproape.

5. Sărutul pe frunte

O formă părintească de a săruta un om drag. Este momentul când îi dai de înțeles că poate avea încredere în tine, că îți poate spune povestea lui. Sau îl săruți astfel în momente mai tensionante, demonstrându-i că ești alături de el, indiferent de orice.

6. Sărutul îngerului. Atunci când îi săruți ploapele închise. Este un mod foarte personal de a-l susține, de a-l proteja de toate gândurile urâte. Îl poți săruta astfel în timp ce doarme, privindu-l cu admirație. Sau îl rogi în mod întenționat să închidă pleoapele.

7. Sărutul pe gât, pe ureche. O modalitate extrem de pasională de a te conecta cu partenerul. Trezești în el emoții puternice, acei fiori ai iubirii, îi dai de înțeles că poți fi și mai rebelă. Trăiești nebunia momentului, o împarți cu omul de alături.

8. Sărutul agresiv, cu mușcături. Fie că vrei să te joci cu el, sau să-l provoci, mușcăturile atrag un bărbat, cu condiția să nu fie depășite anumite limite. Este tentant să manifești uneori și o poziție dominantă, una în care deții controlul, impui anumite reguli.

9. Sărutul scurt. Acel sărut oferit dimineața, înainte de a pleca fiecare cu treburile lui. E un pact încheiat între voi, o semnătură a momentului când vă urați unul altuia să aveți o zi bună, sau când v-ați înțeles în privința unor lucruri, sau când ați sărbătorit o realizare importantă.

10. Sărutul transmis prin mesaje. Atunci când nu sunteți unul lângă celălalt, un sărut transmis printr-un mesaj este o formă sigură de a păstra conexiunea cu omul drag. Nu exagera cu numărul acestor mesaje, dar cu sigurață îi va plăcea să știe că nu ai uitat de el.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: unsplash.com